Zilele astea sunt într-un continuu maraton de Black Mirror, serial de care m-am apucat pe 1 ianuarie; am terminat primele 3 sezoane, în prezent îl parcurg pe-al patrulea. Cel mai mișto episod mi s-a părut unul din sezonul trei numit Playtest; dacă nu l-ai văzut încă și te temi de eventuale spoilere poate-ar fi mai bine să lași articolul ăsta deoparte pentru moment.

Ideea de bază a episodului e că protagonistul ajunge să testeze un joc horror aflat într-o versiune beta. Primul pas îl reprezintă implantarea unui cip în ceafa jucătorului, undeva în dreptul coloanei vertebrale, cip care poate depista ulterior activitatea cerebrală a utilizatorului. Nici în serial nu-i prezentat pe larg sistemul de funcționare și nici eu n-am să-l explic aici, că e evident că vorbim de o chestie fictivă ce nu a fost realizată din punct de vedere tehnologic încă. Dar șmecheria e că cipul ăla îți poate depista fricile, cam pentru asta e folosit.

Mai departe jucătorul e lăsat într-o casă, în serial e un conac d-ăsta care pare bântuit, dar nu-i neapărat relevant asta, e doar de efect. Cred că poți să-l joci la fel de bine și la tine în apartament; mă rog, ai putea dacă ar fi disponibilă tehnologia. Scopul e următorul: să reziști cât mai mult acolo în timp ce toate fricile tale prind viață ca într-un fel de realitate virtuală generată de microciparea inițială. De exemplu dacă ție îți e frică de păianjeni o să vezi după un timp cum casa aia e invadată de o colonie, totul pe niveluri de dificultate, fix ca într-un joc: întâi vezi un păianjen cum se cațără pe piciorul tău, apoi încep să apară mai mulți, iar în final găsești o creatură uriașă ca-n Harry Potter și Camera Secretelor.

Probabil că în momentul ăsta te gândești de ce te temi și cum ar putea arăta jocul ăsta în viziunea ta. Partea interesantă e că dacă nu ești conștient de ce frici ai sau ele nu sunt unele clasice și ușor de materializat atunci toată treaba ar deveni un experiment super interesant și pentru tine, că așa afli care sunt fobiile tale. Plus că eu sunt atras de ideea că un algoritm m-ar putea cunoaște mai bine decât o fac eu în doar câteva minute. Dar asta e altă discuție.

Acum întrebarea e: tu ai fi dispus să încerci jocul ăsta? La fel ca-n episodul din Black Mirror presupunem că e cineva care-ți zice înainte că nu poți fi rănit fizic și că tot ce vezi e bazat pe imagini și sunet, nimic nu e tactil. Presupunem că jocul se desfășoară în condiții de siguranță completă, crezi c-ai fi pregătit să îți înfrunți fricile conștient fiind că nu ai ce să pățești? Cel puțin fizic, că există riscul s-o iei razna din punct de vedere psihic și să te sperii atât de tare încât să nu-ți mai poți reveni.

Eu am stat ceva timp și m-am gândit la asta, chiar dacă la o primă vedere răspunsul pare simplu: da, frate, mă bag, cum să nu, dacă zici că n-am ce să pățesc! Eu aș fi dispus să încerc, mă atrage super tare ideea și sunt curios dacă e ceva defect la mine sau și tu gândești la fel.