Și când zic cea mai mare, apăi credeți-mă că vorbesc la propriu. Dacă înainte de filmul lui Paul Feig aveam dubii cu privire la aptitudinile ei de agent american sub acoperire, la sfârșitul celor 120 de minute m-am convins că Melissa ar putea avea o carieră de succes chiar și în arta spionajului. În rest, Jason Statham construiește perfect rolul unui Chuck Norris cu accent britanic, căruia nimic nu i-ar putea sta în cale vreodată; Jude Law este un fel de James Bond cu priză la femeile plinuțe iar Rose Byrne mi-a adus aminte de Cruela De Vil, femeia rea și urâcioasă din 101 dalmațieni.

De pe scăunelul ei, Susan Cooper (Melissa McCarthy) îl ghidează pe super-spionul Bradley Fine (Jude Law) într-o misiune extrem de periculoasă și totodată de importantă pentru viitorul omenirii așa cum o știm. Căci despre asta e vorba în orice film cu spioni pe care îl poate oferi America. Ținta lui Fine este un interlop bulgar care deține o bombă nucleară, însă atunci când un accident nefericit îl scoate din joc pe infractorul nostru, singurele șanse de recuperare a dispozitivului sunt legate de fiica sa.

Cu un Bradley Fine căzut la datorie și o întreagă rețea de spioni compromisă, singura șansă pe care CIA-ul o mai are în a o găsi pe Raina Boyanov (Rose Bryne) este trimiterea pe teren a lui Susan. Noua spioană părăsește biroul ce i-a oferit atâta comoditate, dar și mediocritate de-a lungul vieții, și alege calea identităților ascunse, a gadget-urilor futuriste și a eleganței desăvârșite. Sau cel puțin asta credea ea că urmează să se întâmple.

Încântată peste măsură de întorsătura luată de viața ei, Susan se vede nevoită să lupte tocmai împotriva așteptărilor distruse de crunta realitate cu care se confruntă. Realizează rapid că viața de spion nu e cea din filme, nici măcar cea pe care ea o știa de la fostul ei partener, Fine. Orgoliul rănit și dorința de afirmare ale lui Rick Ford (Jason Statham) reprezintă un nou obstacol aflat în calea unei posibile misiuni reușite. Așa cum aminteam, această parodie a mărețului Chuck Norris reprezintă una din petele de culoare de care are nevoie o comedie bună.

În antiteză cu misoginismul lui Ford apare șarmul excesiv oferit de Aldo (Peter Serafinowicz), un agent CIA ce naște o pasiune greu de descris în cuvinte (cel puțin în cuvinte decente) pentru Susan. Tot acest mix e completat de prezența pe marele ecran a lui Bobby Cannavale, villain-ul cu nume impunător. De Luca amintește puțin de antagoniștii lui Bond, însă direcția în care evoluează personajul său nu are nimic de-a face cu respectul, ci mai degrabă cu un umor bine pus la punct.

Comedia Spy (Spioana) poate fi urmărită în cinematografe începând cu 5 iunie, adusă de Odeon Film. Recunosc că m-am numărat printre aceia care priveau cu reticență către filmul regizat de Feig, însă trebuie să îmi fac mea culpa acum și să spun că, de fapt, este o comedie foarte, foarte bună! În care râzi! Două ore!