Săptămâna altfel? Gen, şcoala altfel? Gen, ideea aia a unui ministru cu activităţile extraşcolare înainte de săptămâna patimilor? Înţelege cineva ceva din ce zic eu aici? Luni, 7 aprilie, prima zi din cadrul „Săptămânii altfel” de anul acesta (sau cum i-o mai fi zicând ei), am fost invitat să le vorbesc elevilor de la şcoala nr. 1 din Voluntari.

Pentru că n-am de gând să reiau aici tot ce-am zis luni, am să scot doar nişte idei principale. Înainte de orice, zic că-i frumos şi necesar să-i mulţumesc domnului profesor Marin Iancu, pentru cuvintele frumoase cu care m-a prezentat. Sau ar trebui să mulţumesc prima şi prima oară conducerii şcolii, pentru că mi-a acceptat caracterul şi felul exuberant de a mă manifesta. Nu am afirmat niciodată că sunt un om cu care să colaborezi uşor. But that’s another story.

Le-am vorbit elevilor de acolo, nişte puşti simpatici de 14-15 ani, despre ce a însemnat pentru mine la vârsta lor ideea de motivaţie, de eşec şi de succes. Şi, pe alocuri, ceea ce încă mai reprezintă. Nu ştiu cât de bine m-am apropiat eu de nevoile lor şi am reuşit să mă integrez în mentalitatea lor, pentru că pe zi ce trece constat că sunt cu mult diferit faţă de ceea ce vine din urmă, de noul val. În caz că vreunul dintre cei prezenţi luni la dialog citeşte rândurile astea, l-aş ruga politicos să-mi ofere şi mie un feedback, să ştiu cum m-am descurcat. Mulţumesc

Pe lângă speechul pe care l-am avut în prima parte a prezentării, voi scrie în cele ce urmează despre ce s-a întâmplat în partea a doua, când am putut şi eu să mă bucur de un videoproiector, un desktop şi acces la internet. Am să o iau pe rând. Întâi le-am prezentat puştilor blogul ăsta, aşa cum e el, cu bune, cu rele, categoriile lui şi ce pot citi şi descoperi accesându-l. Deşi sună ca o reclamă, a fost destul de fain pentru că iniţiativa a venit din partea lor, aşa că nu săriţi cu huo! Plus că un blogger are şi el nevoie de nişte publicitate din când în când.

Am fost plăcut surprins să aflu de simpatia lor faţă de Twitter şi de posibilităţile sale. Am oferit un scurt tur virtual în cadrul reţelei rândunicii şi le-am prezentat pe scurt cam ce poate să facă, prin intermediul activităţii mele. Cu ocazia asta este obligatoriu să precizez, pentru că i-am văzut pe puşti foarte interesaţi de eveniment, că diseara, la campania #ShareTheSofa, pe canapeaua Heineken revine Hernan Crespo, fost internaţional argentinian şi jucător al celor de la Internazzionale, AC Milan şi Chelsea. În caz că vreţi să-l întrebaţi ceva, ştiţi procedura: cont pe Twitter, întrebarea în engleză cu hashtagul #ShareTheSofa, sau un mesaj către mine; o să încerc pe cât pot să-l iau la întrebări pe Hernan.

Alte materiale pe care le-am prezentat şi care mie unul mi-au plăcut, şi am văzut că au generat nişte reacţii pozitive, sunt cele la Heliyum Beer, berea cu heliu, schimbătoare de voce, şi la muşuroiul de furnici umplut cu aluminiu încins. Pentru că am fost întrebat şi ce muzică ascult, şi pentru că spre marea mea ruşine (eh na, glumesc, nu-i nicio ruşine în treaba asta) nu am putut să vin cu nicio melodie deşteaptă, am să pun aici două melodii. Şi da, ştiu, pe una am prezentat-o deja.

În afară de asta, le-am recomandat elevilor unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am văzut eu vreodată, creaţia lui David S. Goyer, Da Vinci’s Demons. Serialul prezintă viaţa unui Leonardo Da Vinci de 25 de ani, aflat în Florenţa Renascentistă şi bântuit de proprii demoni ai creaţiei. Pentru că am adus în discuţie în timpul prezentării ideea de perspectivă şi de gândire în avans, precum într-un joc de şah, serialul celor de la Starz reprezintă un bun exerciţiu pentru dezvoltarea laturii ăsteia.

Acestea fiind spuse, sper că măcar cineva a rămas cu măcar o idee în cap după toată activitatea asta de o avusei eu. Dacă da, atunci înseamnă că mi-am făcut bine treaba; dacă nu, mai încercăm şi altă dată!

Notă personală: uşoara mea absenţă de pe blog din ultimele zile s-a datorat unui fenomen foarte straniu cu care mă confrunt, şi care seamănă cu ceva gen.. o răceală..