Astăzi am reuşit să trec la un nou nivel al puturoşeniei. Da, ştiu ce gândiţi, cum e posibil să fiu şi mai leneş decât sunt deja? Eh, iată că e. Atacat de o răceală extraterestră, ceva, m-am trezit pe la un 11 dimineaţa cu gândul că primul lucru pe care o să-l fac pe ziua de azi este să mă culc la loc. N-a durat prea mult până să-mi pun în aplicare şi să-mi duc cu succes la capăt planul.

Frumos aşa, primăvara: soare, natură, păsărele, păsărici, Paşte, 1 Mai, zile libere, ziua mea de naştere, etc. etc. Ce nu-mi place deloc, băi dar deloc în perioada asta e curăţenia de primăvară. Nu că aş prefera eu să trăiesc în mizerie sau ceva, ci că simplul termen de curăţenie implică o oarecare muncă; adică să faci, concret, curat. Astăzi, pe lista mamei de curăţenie de primăvară era trecută camera mea: un templu feng shui absolut, de altfel, unde proprietarul, doar el, îşi poate găsi pacea – şi orice altceva mai caută. Mno, dar dacă e să se lase cu curăţenie, atunci păi cine sunt eu să mă opun. Mi-am ridicat al meu posterior de pe scaunul de la calculator şi, încâ având speranţa în gând că o să dau o mână de ajutor la treaba asta (adică o să depun efort), m-am dus să mă culc. Da, băi, şi am dormit ca ultimul bolnav (la propriu, zic) vreo patru ore, cât timp mama şi-a tocit degetele şi coloana făcându-mi mie curat în templu.

Acestea fiind zise mi-am pus oleacă mintea la contribuţie pentru a veni cu o idee, ceva de viitor, ceva gen o casă care să se cureţe singură. Sau, şi mai bine, o casă unde să nu se pună praful niciodată. Cred că asta ar fi cea mai tare inovaţie cu care mă poate surprinde tehnologia, să-mi pună la dispoziţie o casă care să se păstreze curată. Şi aşa gândindu-mă eu la una, la alta, mi-am dat seama că cel mai util prieten al omului se dovedeşte a fi, încă o dată, telecomanda. Da, acea telecomandă după care ne întindem, pentru care ne e lene să ne dăm jos din pat, pe care o lovim cu brutalitate atunci când rămâne fară baterie, de parcă ar fi vina ei, săraca. Vă daţi seama cum ar fi să trăim într-o casă controlată de o telecomandă? Iar pe acea telecomandă, evident, să o controlăm noi.

Apeşi pe un buton, pac, se deschide uşa de la intrare, mai apeşi pe unul, se deschide garajul, mai apeşi pe altul, se deschid/închid şi jaluzelele, şi aşa mai departe. Băi, treaba asta ar fi Dumnezeu pe Pământ în materie de inovaţii. Apoi mi-am zis că ăsta-i momentul: trebuie să găsesc o casă d-asta deşteaptă, cu care să-i fac munca mai uşoară mamei. Şi după un search rapid pe amicul Google, am găsit-o pe Somfy. Cine-i Somfy? Somfy e casa viitorului, adusă în prezent. Casa aia pe care o controlezi tu cu o telecomandă. Numai uitaţi-vă puţin peste produsele lor, că mie unul mi-a picat faţa. Iar dacă eşti curios de mai multe, uite aici ce înseamnă Casa Somfy.

Apăi gata, asta e, am găsit metoda revoluţionară prin care să o ajut pe mama. Aşa că, mamă, tu şi oricare altă mamă de băiat puturos din ţara asta, dacă citiţi aceste rânduri, duceţi-vă copilul în Casa Somfy. Puneţi un ban deoparte, că nu-i scump, şi cumpăraţi-vă o telecomandă. Nu orice fel de telecomandă, ci o telecomandă Somfy. Şi-atunci mai mare dragul să faci curăţenia de primăvară. Zic!