Malaezu.ro

Am văzut Moromeții 2, cel mai așteptat film românesc al anului

Moromeții 2 a intrat deja în cinematografe, din ce-am înțeles a strâns undeva pe la 70.000 de spectatori în primul weekend. Eu zic că-i cel mai așteptat film românesc al anului, însă întrebarea care se pune acum e dacă reușește producția lui Stere Gulea să se ridice la nivelul hype-ului generat în jurul său.

Filmul are puncte bune și puncte mai puțin reușite. Nu cred că-și are rostul o raportare la volumul lui Marin Preda, poate doar la primul film, cel din ’87, pe care l-am văzut obligat de programa școlară. Îmi aduc aminte și acum că profa de română ne-a testat pentru a vedea cine a citit cartea și cine a văzut filmul, întrebându-ne ce culoare are poarta casei lui Moromete. Nu aveai cum să-ți dai seama de asta dintr-un film alb-negru.

Ce-am văzut atunci mi-a plăcut mult de tot, motiv pentru care acum nu știam dacă să am așteptări foarte mari de la continuare sau, din contră, să plec la drum resemnat cu gândul că nu se poate ridica la nivelul ăla.

Întâi de toate eram sceptic cu alegerea lui Horațiu Mălăele pentru rolul lui Ilie Moromete, dar asta mi-a trecut rapid. Face un rol chiar bun, însă are dezavantajul unui personaj trecut prin viață, ce poartă cicatricile unor dezamăgiri și, evident, ale unui Război Mondial. Asta-i diferența majoră între cei doi Moromeți, cel de-acum și cel din urmă cu 30 de ani: Morometele lui Mălăele e lipsit de felul acid de a fi și de replicile spumoase, dar singurul care poate fi găsit „vinovat” pentru acest lucru e însuși Marin Preda.

Restul distribuției poate fi ușor împărțită între actorii experimentați, precum Dana Dogaru sau Gheorghe Visu, care fac niște roluri foarte mișto, deși multe dintre ele sunt episodice și actorii tineri, lipsiți de experiență și care par a nu fi reprezentat cea mai bună alegere.

Privit cu detașare și făcând abstracție de numele filmului, Moromeții 2 nu este un film extraordinar. E destul de plat și lent, iar personajele sunt lipsite de chef și motivație. Există și secvențe savuroase, dar sunt puține, în schimb e salvat de final, care e construit chiar bine.

Altfel, dacă te gândești la publicul căruia i se adresează, unul nostalgic, filmul e bine realizat și respectă direcțiile primei părți; nu doar că e filmat alb-negru, însă îmi dă senzația că fiecare cadru e montat în așa fel încât să pară o continuare firească; o continuare firească ce beneficiază de evoluția tehnologiei în ceea ce privește imaginea și sunetul.

Tagged in:,
Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

1 Comentariu

  1. Gabi

    19 septembrie 2024 - 11:52 pm
    Răspunde

    L-am văzut acum Slab,mi s-a spus ca e praf.atitudini și comportamente forțate jucate fals fără implicare nereale,Varzaaaa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.