Ceea ce au reușit fetele de la CSM București aseară reprezintă o performanță pe care nu sunt sigur că vom reuși să o conștientizăm în următoarea perioadă. Au câștigat Liga Campionilor, cel mai important trofeu destinat cluburilor de handbal din Europa; și e important să repetăm asta până ne rămâne în minte.

Când vine vorba de fotbal (sportul ăla la care 90% din populația țării are o echipă favorită, indiferent că e FCSB, Barcelona, Real Madrid sau Leicester), ne bucurăm în fel și chip atunci când reușim să avem o echipă măcar în grupele Ligii; lucru care oricum nu s-a mai întâmplat de ceva ani. Abia acum, la 30 de ani de la succesul Stelei din ’86 realizăm cu adevărat ce performanță extraordinară au realizat roș-albaștrii atunci. Desigur, fotbalul s-a schimbat, contextul nu mai e același, dar asta nu reduce absolut deloc din meritele lui Duckadam și ale colegilor săi.

Apropo de asta, au trecut 20 de ani de când Steaua a obținut ultima victorie acasă în Liga Campionilor; douăzeci de ani de la un meci disputat pe teren propriu cu polonezii de la Widzew Lodz, câștigat 1 – 0 în octombrie ’96.

Handbalul este un sport care nu produce bani mai deloc. D-aia o duc atât de bine țările nordice, că investesc în sportul ăsta fără să aștepte vreun profit, care oricum vine destul de rar. Oltchim Rm. Vâlcea a ajuns în finala Ligii Campionilor acum 6 ani, pe care a pierdut-o; trei ani mai târziu, în 2013 echipa s-a desființat. De ce? Pentru că nimeni n-a știut ce să facă cu ea, cum să gestioneze acel moment și acele performanțe incredibile.

Știu că handbalul încă e considerat un sport mic în România, chiar dacă am câștigat medaliile de bronz în cadrul unui Campionat Mondial pe care am fi putut să-l și câștigăm. Naționala României e, conform rezultatelor CM 2015, a treia națională din lume la handbal feminin, în timp ce clubul cel mai puternic din Europa vine tot din țara noastră: CSM București.

Și totuși lumea e interesată de insolvența lui Dinamo, noua siglă a Stelei și meciurile pe care pariază Șumudică. Și nu neapărat publicul, care parcă începe să aprecieze și alte sporturi, pe măsură ce vin performanțele; nici presa, care încadrează victoria CSM-ului la „alte sporturi”, ci în special cei care ar trebui să investească bani în handbal: investitori privați sau consilii locale. Nimănui din sfera asta nu-i pasă că o fostă finalistă de Champions League azi nu mai există, la fel cum n-o să-i peste nimănui peste 5 ani ce se va întâmpla cu actuala deținătoare a Ligii.

D-aia spun că abia peste 30 de ani vom reuși să ne bucurăm de performanța imensă reușită de CSM București pe 8 mai 2016. Abia atunci, când presa va vorbi tot de Steaua, FCSB, Steaua București S.A. sau alte cluburi asemănătoare, vom realiza cât de mare a fost realizarea fetelor conduse de Kim Rasmussen. Ne vom întreba unde a dispărut echipa aia frumoasă, care cucerea inimile fanilor de pretutindeni și vom realiza că, odată cu moartea ei s-a stins și speranța noastră.

(sursa foto)