Malaezu.ro

România, sau „Tărâmul de Nicăieri”

Am să încep postul cu o întrebare simplă: vă simţiţi mândri că sunteţi români? Vă iubiţi ţara? Staţi pe gânduri? Păi, nu ar trebui. Dacă întrebi un american dacă îşi iubeşte ţara răspunde afirmativ, fără ezitare. Acelaşi răspuns îl vei primi şi din partea unui chinez, marocan, sau locuitor al Insulelor Virgine.

Vă vine să credeţi că România este considerată o ţară civilizată? Nu de alta dar eu, pe zi ce trece, ajung la concluzia că ţările africane sunt cu cel putin o clasă ca nivel de civilizaţie peste noi. Este incredibil cum, în capitala unei ţări europene, aflate în secolul 21, eşti nevoit să mergi noaptea cu lanterna pe străzile şi aleile întunecate, unde până şi electricitatea a fost furată. Stai, priveşti stânga, dreapta, sub maşinile parcate pe trotuar, ca nu cumva un maidanez euforic să îţi cuprindă în gura-i plină de bale osul piciorului, şi să ţi-l facă bucăti. Eviţi pe cât se poate să călătoreşti singur, pentru că nu se ştie niciodată de unde apare vreun cârd de păsări migratoare negre care încep să te sfâşie precum vulturii în pustia Sahara.

Vezi din ce în ce mai mulţi oameni care formează cozi interminabile, pentru a obţine acel permis de port armă, necesar supravieţuirii într-o ţară respinsă de societatea civilizată. Constaţi că e singurul mijloc prin care te poţi apăra de toate animalele care sar pe tine la fiecare colţ de stradă; să le dai un glonţ în cap, să zâmbeşti, şi să pleci mai departe, cu gândul că la următorul colţ vei mai folosi un glonţ.

E de-a dreptul fascinant cum o naţiune întreagă îşi dă cu părerea despre drama teribilă prin care trece Şerban Huidu, de parcă toţi aşa-zişii inteligenţi din ţara asta, precum Domnu` Dan sau Oana Zăvoranu, îşi permit să vorbească despre moralitate, dreptate sau justiţie, în timp ce o adunătură de alte gunoaie fac neîncetat curse de motoare pe cele mai circulate străzi ale Bucureştiului, şi nimeni nu comentează nimic, ba mai mult, mai auzi şi câte o exclamaţie de genul „Dar, vai, ce frumos…” E chiar frumos, să vezi cum toată lumea aruncă cu noroi într-un om, privindu-l deja ca pe un puşcăriaş, în timp ce alte scursuri care numărau din 10 în 10 un vot de care depindea viitoru ţării stau şi îşi beau cafeaua la o terasă luxoasă, fix în acest moment.

Revenind la nivelul de civilizaţie în care este cufundat ţara asta, nu pot să nu mă întreb, cum dracu` e posibil, băi frate, ca în fiecare, dar aboslut fiecare zi, să auzi cum cineva s-a spânzurat, a fost înjunghiat, bătut, călcat cu vreun bolid, de vreun odraslă a vreunui bogătaş, într-o ţară, repet, considerată civiliziată… Cum e posibil ca unul dintre cei mai buni tenori pe care îi are Europa la ora actuală, Costel Busuioc, unul dintre românii care ne fac cinste afară, să fie bătut, aici, în ROMÂNIA, la o spălătorie, pentru că, la dracu`, a cerut bon fiscal. Nu ştiu dacă realizează cineva, dar acestui mare om, i-a fost spart timpanul, aici, în ţara lui natală, pe care o reprezintă cu atâta onoare şi mândrie peste tot în lume; băi, şi nimeni nu face nimic…

Pentru cei care au uitat întrebarea de la care a pornit totul, v-o mai adresez o dată: Sunteţi mândri că sunteţi români? dacă da, atunci de ce nu face nimeni nimic pentru ţara asta pe care cu toţii o iubim? dacă nu, atunci, serios, plecaţi de aici, şi lăsaţi-i pe cei care chiar vor o ţară mai bună să aibă grijă de ea. Mulţumesc!

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.