Ca să ofer puțin context pentru Avengers: Infinity War am să te trimit întâi de toate să citești articolul ăsta recapitulativ, dacă nu ai făcut-o deja; sau poate ai citit altele, că-s sute pe net, sau poate ai văzut clipuri pe Youtube, nu contează, important e să știi la ce să te aștepți.

Ăsta e un film de văzut cu șervețele și nervi de oțel. Fericiți sunt cei care-l văd în weekend și nu în timpul săptămânii, că nu sunt nevoiți să-și ia o zi de concediu după ca să-și revină emoțional. N-am mai văzut un film cu un final așa trist de la Harry Potter and the Deathly Hollows, când a murit Dobby și eu făceam ca titirezul pe scaun mormăind că „Dobby is a free elf”. Scuze că ți-am stricat filmul cu spoilerul ăsta.

M-am uitat la Infinity War și am ros rama ochelarilor de la IMAX în timp ce așteptam secvența de la finalul creditului. Știi cum zice Thanos prin trailer că el vrea să aducă echilibru perfect în Univers? Fix asta mi se pare că s-a întâmplat, poți să pui bolobocul pe scenariu și-o să primești mesajul că-i perfect echilibrat. Are 76 de personaje Marvel (bă, șaptezeci și șase, nu știu dacă lumea realizează ce înseamnă asta), dintre care vreo 32 sunt sau au fost eroi centrali la vremea lor, în filmele lor.

Și dacă o iei statistic poți spune că Thor și Thanos au cel mai mult timp petrecut pe ecran, apoi probabil că urmează Iron Man și Captain America, dar în fond ăștia sunt pietrele de temelie din întregul Univers Cinematografic Marvel. Altfel, nu simți că i s-ar fi acordat o atenție mai mare vreunui personaj, fiecare își joacă rolul în salvarea lumii așa cum sție el mai bine.

Mulți zic că Infinity War e de fapt povestea lui Thanos, sunt parțial de acord, o să ajungi în sfârșit să-l cunosți după ce timp de vreo 10 ani a fost așa, un fel de legendă urbană. E foarte bine construit, îi poți vedea motivația, are un backstory coerent, chiar dacă naște niște întrebări care vor primi răspuns abia în Avengers 4. E ce trebuie, am avut o strângere de inimă, că în afară de Loki Marvel n-a prea reușit să ridice ștacheta personajelor negative.

Filmul are 2 ore și 40 de minute, e cel mai lung film Marvel până în momentul ăsta, dar n-o să simți vreo clipă că trece timpul și tu nu faci nimic util cu viața ta. Ai acțiune din prima și până în ultima secundă și nici măcar atunci nu se termină. Ai mai multe planuri narative, ca să poți urmări fiecare personaj, o să vezi că se formează echipe, nu știu toți unul de existența celuilalt.

Am mai văzut eu un film în care o oră se chinuie un erou să recruteze alți eroi pentru a forma o echipă, apoi ăștia au probleme de comunicare cum au toate echipele, apoi în ultima jumătate de oră îl bat pe villain și gata, înapoi la Marvel. În Infinity War alianțele astea se formează mai mult neintenționat, decât voit, iar asta face ca povestea să fie cursivă și să nu pară trasă de păr în vreun moment.

Știu că se speculează mult pe cine moare, cine trăiește, ce rol are Peter Dincklage, iar toată secretomania asta a fost gândită cu un scop bine definit. Îți foarte recomand să-ți iei bilete la IMAX, lasă efectele, lasă spectacolul vizual, sunetul, dar o să vezi la începutul filmului mare, pe un fundal roșu, logoul Marvel Studios scris cu 10, gen Marvel Stud10s. O să înțelegi c-au trecut 10 ani de la primul film și-o să realizezi că faptul c-ai venit să-l vezi p-ăsta reprezintă cea mai bună alegere pe care o puteai face, cu siguranța mult mai bună decât să fi pus banii că ia Bayern Champions League.

Îmi închei pledoaria asta cu o informație de ordin statistic: Infinity War a vândut doar din campania de pre-sale bilete echivalând peste 1.000 de săli pline și se așteaptă să facă aproape jumăta de miliard de dolari în primul weekend. O să mă laud nepoților că l-am văzut înainte să fie cool. Probabil vor râde de mine că vin cu antichități d-astea; probabil c-o să râdă și de Hulk, așa cum râd și eu acum de ăla din ’77.