Malaezu.ro

O Altă Perspectivă

Scuzaţi pentru absenţa prelungită şi nemotivată de pe blog. Am ajuns la concluzia că mai am şi o viaţă, axându-mă pe cu totul alte chestii, în funcţie de lista priorităţilor pe care mi-am întocmit-o. Oricum, vă garantez că nu am stat degeaba, am făcut nişte mici documentări în câteva subiecte destul de interesante, zic eu, dar nu am de gând să le enumăr aici, acum, pe toate.

Am văzut că în ultima vreme s-a creat o mare, foarte mare, isterie cu legea ACTA, şi nu înţeleg de ce. Eu, personal, am o serie de teorii proprii despre ce înseamnă ACTA cu adevărat, dar, repet, sunt strict personale, şi există riscul de a mă înşela în privinţa lor. Ştim cu toţii că ACTA este legea care, în teorie, combate pirateria şi furtul de date, de orice natură. Iar asta e foarte bine, atunci când la mijloc se află guvernele mondiale, planuri, schiţe tehnologice de o importanţă vitală dezvoltării umanităţii. În schimb, e complet inutilă, şi chiar ilegală aş zice, atunci când se implică în spionarea unui pc personal. În primul rând, încalcă o lege simplă, legea intimităţii, iar mai apoi drepturile omului, care precizează clar că spionarea spaţiului privat al unei persoane este ilegală, şi că orice persoană are dreptul la intimitate.

În al doilea rând, pornim de la absurdul că ACTA va fi într-adevăr aprobată, şi va intra în vigoare (urmează să precizez de ce consider eu extrem de improbabil ca legea să fie într-adevăr aprobată), legea le va permite, într-adevăr, celor ce o controlează, să verifice fiecare computer, să colecteze orice informaţie doresc, de acea eu personal evit în a-mi ţine orice document, cât de mic, pe pc (riscul ca acel document să dispară, sau să fie furat este extrem de mare). Legea însă, omite şi faptul că ACTA ar putea umbla, şterge, bloca ori modifica vreun program din pc-ul tău. Iar asta este extrem de important, multă lume uitând să se lege şi de acest aspect atunci când priveşte îngrijorată situaţia în care se află. Deci, concluzia e una simplă: ACTA nu îţi poate face niciun rău, poate decât observa. Ce-i drept, se poate ca mai apoi, aceşti mici spioni să trimită informaţia mai departe, şi să fim cu toţii pedepsiţi conform legii copyright-ului. Dar, din nou o zic, în cazul în care nu suntem vreo firmă de nivel internaţional, sau membru în guvern, şansa ca acest lucru să se întâmple este una infimă.

Mai departe, vă eram dator cu o mică explicaţie, şi anume: de ce Legea ACTA nu va intra niciodată în vigoare. E foarte simplu, atât de simplu încât nu observă nimeni un adevăr evident. Sunt, defapt, două motive banale. Primul: ştim cu toţii despre tentativele eşuate ale guvernului american de a iniţializa SOPA şi PIPA, ştim cu toţii că au eşuat lamentabil. Apoi apar japonezii, creatorii de drept ai acestei legi ACTA, iar din senin toată lumea se îngrijorează. O logică simplă spune că guvernul american, care vrem, nu vrem reprezintă o forţă mondială, nu va accepta niciodată ca japonezii să controleze lumea în dauna lor, deci vor împiedica aprobarea legii. Cineva mă poate contrazice, pe bună dreptate, şi să precizeze faptul că, destul de posibil, atât americanii, cât şi japonezii, sunt controlaţi de altcineva (sunt convins că absolut toţi ştim despre Illuminati, ori francmasonerie, şi modul în care lumea este condusă din umbră). În cazul în care această teorie se dovedeşte a fi adevărată, intervine motivul doi pentru care ACTA este doar o gogoaşă imensă menită să hrănească o populaţie înfometată. Dacă tu, ca persoană fizică, decizi ca începând de mâine vrei să te faci spion, şi să spionezi viaţa lui X zi şi noapte, îl anunţi pe X că ai de gând să îl spionezi? Nu cred că există cineva îndeajuns de dobitoc încât să facă asta.

De ce ar vrea cineva ca noi să ştim că într-adevăr suntem ţinuţi sub observaţie? Poate doar pentru a ne distrage atenţia de la ceva ce este cu adevărat important, de a ne îndrepta într-o direcţie greşită. Dar de ce ar vrea cineva să inducă în eroare o populaţie întreagă? Cine ar face asta? Ce urmăreşte de fapt? Sunt întrebări foarte bune, cu răspunsuri, momentan, inexistente.

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.