Nu cred c-am mai abordat niciodată un film în modul în care mă voi referi în cele ce urmează la Fast and Furious 7. Mă confrunt cu un sentiment atât de ciudat, iar citind nişte articole mai vechi despre nişte filme cu adevărat bune, realizez că n-am cum să laud ultimul film al lui James Wan aşa cum ar trebui. Eu nu mă emoţionez la filme; băi, deci deloc. Şi totuşi n-am putut să stau stană de piatră atunci când Paul şi echipa au fost aplaudaţi la scenă deschisă nu o dată, ci de două ori. Furios şi iute 7 nu este doar un omagiu adus regretatului Paul Walker, ci întregii industrii cinematografice.

Nu ştiu dacă are neapărat vreun sens să mă raportez la povestea filmului, la acţiunea propriu-zisă, la scenariu ori la alte detalii tehnice, gen Paul pe calculator. Am s-o fac şi p-asta, dar oarecum într-un plan secundar. Nu poţi să cauţi o logică atunci când priveşti Furios şi iute 7, nu doar pentru că vei pierde esenţa unui film mare, dar vei regreta ulterior c-ai făcut-o.

Filmul e despre emoţie. Arhicunoscuta secvenţă din trailer în care Brian (Paul Walker) sare de pe un camion aflat pe marginea prăpastiei şi se agaţă de maşina lui Letty (Michelle Rodriguez) te face să te iei cu mâinile de cap, să strigi cât de ţin plămânii „bă, băiatule!” exact ca la o ratare la Campionatul Mondial, iar apoi să-l aplauzi; pur şi simplu îl vei aplauda pe Paul, nimic mai mult.

Atunci când Hobbs (Dwayne Johnson) îşi încordează muşchii şi îşi rupe ghipsul vei simţi furnicături pe şirea spinării; şi-ţi vei dori să aplauzi din nou. Dominic Toretto (Vin Diesel) spune că el nu are prieteni, ci familie, iar ochii tăi umezi parcă exclamă „aşa, tată, rupe-le fâşu’!” Ian Shaw (Jason Statham) îi spune lui Dom că urmează să-l cunoască, în timp ce în spatele său tocmai explodează casa în care locuia; iar tu îţi rozi unghiile din ce în ce mai tare, dorindu-ţi să-i vezi odată p-ăştia doi cum se întrec de la volanul unor maşini tunate până la limită ori cum îşi împart pumni în plină stradă.

Duelul dintre Statham şi Vin Diesel este unul dintre cele mai încărcate conflicte pe care le-am văzut în ultima vreme pe marele ecran. Priceperea şi talentele native ale lui Deckard Shaw se pun în faţa unor reflexe paterne ale lui Dom de a-şi proteja familia, în timp ce ambii soldaţi ai acestei bătălii au pe umeri povara răzbunării unui camarad căzut.

Dincolo de o acţiune covârşitoare, se pune accentul atât pe relaţia lui Brian cu Mia (Jordana Brewster), dar şi a lui Dom cu Letty, care încearcă să se regăsească pe sine după ce şi-a pierdut memoria. The Rock este pus în postura de tată, dar în acelaşi timp reuşeşte să rămână cavaleria de care au nevoie Vin, Paul şi restul echipei. Ca să nu mai zic de rolul lui Tyrese Gibson, unul savuros, plin de carismă şi de glume mai mult sau mai puţin reuşite.

Poate c-o să fiu arătat cu degetul pentru o impresie, o părere pe care nu mi-o poate fura nimeni, însă într-un 2015 în care am văzut mai toate filmele premiate la Oscarurile de anul acesta, Furios şi iute 7 pare a fi cel mai bun film pe care l-am văzut până acum anul ăsta. Deşi îi lipseşte o logică a legilor fizicii de care, să fim serioşi, nici nu avea nevoie, filmul îşi merită toţi banii şi toate aprecierile. E musai de văzut la cinema, efectele de la Imax, în special cele sonore, sunt spectaculoase, iar turaţia motoarelor se poate auzi şi acum undeva în subconştientul meu.

Vă recomand să mergeţi începând de vineri şi să vedeţi Fast and Furious 7, nu doar pentru Paul Walker, nu doar pentru confruntarea dintre Vin Diesel şi Jason Statham, ci pentru una dintre cele mai complexe experienţe pe care le-aţi putea trăi în cinematografe. Şi cum aş putea să închei altfel decât mulţumind Ro Image, Cinema City, lui James Wan, întregii echipe care a lucrat la film şi, desigur, marelui Paul Walker.