Am văzut primul film cu Alice în 2010, într-un context personal care m-a făcut să-l apreciez foarte mult la acea vreme. Îmi plac filmele lui Burton și tenta asta de nebunie jucăușă pe care o oferă el tuturor creaților sale. Continuarea poveștii începute acum 6 ani primește un plus de culoare și emoție, în contextul în care folosește motivul călătoriei în timp drept pretext pentru declanșarea unor origin stories destul de interesante.

Într-o perioadă în care publicul cinefil pare sătul de astfel de povești și marii jucători ai pieței cu super eroi (DC și Marvel, unde cel din urmă e deținut de același Disney care a produs Alice Through the Looking Glass) încearcă să se dezică de ele, Burton alege să meargă contra curentului. Pălărierul Nebun, Regina Albă sau Regina Roșie își dezvoltă personajele conturate în primul film cu detalii importante din trecutul fiecăruia.

Punctul de legătură între toate aceste aspecte (sau timpuri) este Alice, singura care amintește în mai multe rânduri că de fapt a mai existat și un alt film înaintea acestuia. Altfel, dacă uităm de faptul că domnița i-a dat papucii unui lord care a cerut-o de nevastă în prima parte, nu trebuie să ne gândim prea mult la aceasta.

Alice Through the Looking Glass este mai colorat ca prima parte, iar personajele filmului par a exploata acea nebunie caracteristică regizorului ceva mai mult. Are câteva pasaje comice care-l au în deosebi ca protagonist pe Depp, însă vine cu o poveste sentimentală mai puternică. Paradoxurile călătoriei în timp sunt explicate mai pe înțelesul tuturor, spre deosebire de alte filme pe care trebuie sa le vezi de două ori ca să înțelegi cum funcționează lucrurile. De data asta e totul simplu, după cum spun chiar personajele: „dacă vei călători în timp și te vei întâlni cu tine însuți o să se întâmple ceva foarte grav!” Și-apoi pare că vine sfârșitul lumii.

M-am bucurat să-i mai pot auzi pentru încă o dată vocea regretatului Alan Rickman (care-l interpretează pe fluturele Absolem) și continui să cred că Johnny Depp ar trebui să se axeze pe astfel de filme care-i pun în valoare mimica și expresivitatea și mai puțin pe producții sofisticate gen Transcendence. Sacha Baron Cohen îl interpretează pe Timp, un personaj destul de bizar, care pare a fi pe rând erou și antagonist și care e ținta tuturor glumelor ce au la bază expresii despre timp care există în lumea asta.

Efectele IMAX 3D sunt foarte faine, iar filmul are chiar și niște secvențe de care să vă puteți bucura în 4DX. Îl puteți urmări în cinematografe (în format 3D, IMAX 3D și 4DX) începând cu 27 mai, distribuit în România de Forum Film.