O experiență foarte, foarte mișto pe care am trăit-o în calitatea mea de blogger s-a întâmplat în urmă cu vreo două săptămâni la Timișoara, acolo unde am fost la invitația celor de la Profi. De fapt nici măcar n-au stat lucrurile așa; ideea a fost că în tabăra Biz din vara aceasta am participat la un concurs organizat de Profi, iar echipa din care am făcut parte a ieșit câștigătoare. Marele premiu era o excursie de trei zile la Timișoara pentru întreaga echipă.

Acum probabil că te gândești la una din două variante: prima e cea în care zici că wow, cât de tare, ai câștigat o vacanță în Timișoara, bine de tot! Ceea ce poate fi corect, că vizita mea acolo a fost lipsită de orice obligații, în fond am câștigat un concurs care mi-a permis să mă bucur de experiență. A doua idee e aia mai pesimistă despre cum e nașpa că probabil am fost nevoit să respect un program gândit de Profi și să le ascult poveștile despre misiunea și viziunea brandului și cum vor să facă o lume mai bună.

Asta nu e neapărat corectă, că de exemplu, deși cei de la Profi ne-au schițat un program chiar interesant, au fost deschiși la modificări atunci când noi am zis că vrem să mutăm niște activități ca să mergem la un meci de rugby; cum ziceam, fără obligații.

Revenind. Una dintre cele mai mișto experiențe pe care le-am avut ca blogger s-a consumat atunci când oamenii ăștia de la Profi ne-au invitat să vedem unul dintre magazinele lor din oraș, iar la intrare ne-au zis că avem fiecare câte un raion alocat. Deja în capul meu erau filme d-alea că trebuie să mă ocup de zona respectivă, să mă asigur că sunt produsele aranjate corespunzător, să ajut clienții cu recomandări, d-astea. Nu, frate. Într-un capăt de magazin, în zona produselor din carne, fix deasupra unui semn mare pe care era scris „măcelărie” era atârnat un carton imens cu poza mea, cu numele meu și cu titulatura de „regele cărnurilor”.

Ăla a fost momentul în care s-a terminat orice șmecherie. Cei care mă cunosc mai bine știu că eu sunt adeptul zicalei „nicio masă fără carne” și că delimitez foarte bine atunci când mănânc alimentele de culori verzui de cele cu nuanțe roșiatice. Na, așa sunt eu, uneori mă mai apucă din senin o poftă de mici, moment în care nu e indicat să fii în preajma mea, că ori te voi teroriza la cap cu asta, ori vom sfârși amândoi mâncând mici.

Deci imaginează-ți cum stăteam ca un vițel (ca să nu zic fix ca boul) și mă uitam la panoul ăla cu mine, îi făceam poze, ne făceam poze, iar clienții din magazin care treceau prin zona respectivă se uitau la mine ca Jon Snow la dragonii lui Daenerys; minus partea cu mângâiatul pe cap.

Irina, de exemplu, care-i vegetariană de vreo doi ani a avut un carton d-ăsta la raionul de fructe și legume pe care scria că e „stăpâna fructelor și legumelor”. Așa că felicitări, Profi, chiar ai făcut o treabă foarte bună! Pur și simplu s-au interesat puțin despre fiecare și au gândit o modalitatea de-a pune într-un context stilul nostru de viață. Altfel, e important ca un brand să știe cum să aleagă bloggerii cu care vrea să lucreze ca în final să iasă totul așa cum trebuie.