Am scris în ultima lună o serie de articole dedicate Festivalului de Film Documentar One World România. Cât priveşte ediţia de anul acesta, cea de-a şaptea, ăsta va fi ultimul. Am scris toate articolele astea pentru că am avut onoarea de a fi bloggerul oficial al festivalului. Bine, şi pentru că am văzut multe filme gratis…

A fost o perioadă agitată, dar o perioadă frumoasă; o perioadă e noilor experienţe, plină de învăţături şi cunoaştere. Începând cu proiecţia specială pentru bloggeri de la Urbanesc, unde am vizionat documentarul High Tech, Low Life, continuând cu spectacolul din cadrul piesei Solitaritate din cadrul galei de deschidere, şi desigur restul producţiilor pe care le-am văzut pe parcursul festivalului. Dintre ele amintesc acum The Valley of the Jato, Putin’s Games, Pussy Versus Putin, Here Be Dragons, filmul care a câştigat premiul Best Karma pentru cel mai bun documentar al festivalului, dar şi producţia lui Matei Budeş, Toamna Românească. Personal aleg documentarul lui Alexander Gentelev, Jocurile lui Putin, ca fiind cel mai bun film pe care l-am văzut la One World Romania 7.

A fi blogger pentru un festival de nivelul OWR înseamnă, cel puţin pentru mine, multe lucruri; înseamnă responsabilitate, înseamnă muncă, înseamnă plăcere, înseamnă dedicare. De-a lungul săptămânii trecute, OWR mi-a scos în cale oameni diverşi, oameni care m-au impresionat şi cu care mi-a făcut deosebită plăcere să stau de vorbă. OWR a reuşit să unească mai mulţi bloggeri sub acelaşi acoperiş al drepturilor omului şi să reintroducă ideea de cultură în vocabularul cinefililor şi nu numai din România. OWR a reuşit să prezinte, prin filmele sale, realitatea de care ne lovim cu toţii, români, italieni, ruşi, chinezi sau britanici. OWR a reuşit să mă înveţe pe mine despre importanţa şi puterea drepturilor pe care le am în societate, dar şi despre abuzurile cu care, direct sau indirect, mă confrunt zi de zi.

Nu uit în final să ofer nişte mulţumiri sincere Dianei Păroiu, care ne-a aprovizionat pe noi, bloggerii, pe parcursul festivalului cu mailuri cu informaţii, comunicate de presă şi recomandări, menţinând astfel o colaborare frumoasă între blogosferă şi ORW. Tot la capitolul de mulţumiri – deşi nu cred să înţeleagă prea multe – o voi menţiona pe Tali Padan, pe care am cunoscut-o în cadrul workshopului de duminică şi a cărei activitate aici, pe meleagurile României, o apreciez enorm.

One World Romania a luat sfârşit. Pe parcursul festivalului am pus, poate deranjant de mult, întrebarea: cine-luptă, România? Acum, la final, e de datoria mea să ofer şi răspunsul. Cine luptă? România. (featured image)