Ca să vedeți ce înseamnă să n-ai somn și să-ți pui tot felul de întrebări abstracte; am descoperit recent niște emoticoane (sau emoji-uri, smiley-uri, nu știu exact care-i denumirea corectă) pe WhatsApp și-am început să mă gândesc în profunzime la semnificația lor. Imitau niște figuri umane, doar că erau de culoare galbenă (știți voi, acel galben puternic, caracteristic), iar când selectam o fățucă dintr-aceea, se deschidea o întreagă paletă de culori pentru tenul ei. Adică erau caucazieni, negri, mulatri, de tot felul.

Și-apoi m-am întrebat de ce. De ce sunt emoticoanele galbene? Mi-am amintit de cele de pe Facebook, apoi de cele și mai vechi, de pe Yahoo! Messenger; am stat să mă gândesc cum ar fi arătat viața mea dacă ele ar fi fost albastre în loc de galbene, ce impact ar fi avut acest lucru asupra internetului și cum ar fi evoluat el diferit. Da, da, știu, am și eu momentele mele. Dar am căutat, căci eram de-o curiozitate teribilă, și-am găsit niște răspunsuri.

Am dat de tipul ăsta, Harvey Ross Ball, un grafician american care în 1963 a făcut primul smiley face din lume; a desenat un cerc, l-a colorat cu galben și-a așezat în interiorul lui două puncte negre pentru ochi, și-o linie ușor curbată pentru gură. Pe-atunci Ball fusese angajat de o companie de asigurări de sănătate să creeze o figură zâmbitoare cu care să le ridice moralul angajaților. Artistului i-a luat fix zece minute să facă primul emoticon din lume și a fost plătit cu aproximativ 330 de dolari.

Ball nu s-a gândit niciodată să-și înregistreze creația, deci n-are drepturi de autor pe smiley face, astfel că acesta a fost modificat după bunul plac de-a lungul timpului. Doar că toată lumea care s-a jucat cu el a decis să păstreze culoarea galbenă pentru că, nu știu de ce, părea cea mai potrivită. Harvey Ball a murit în 2001, însă nici nu vreau să mă gândesc cum ar fi arătat viața lui (și-a urmașilor, urmașilor lui) dacă ar fi reușit să profite financiar de pe urma emoticoanelor ăstora.

Probabil că n-o să ajute pe nimeni informațiile astea, dar simțeam nevoia să-mi satisfac în scris o curiozitate, și-apoi s-o dau mai departe.