Încă mai există în memoria colectivă ideea că Disney e un brand pentru copii, care produce filme și animații pentru copii. Nu știu câtă lume cunoaște faptul că studiourile Walt Disney cuprind și producțiile Marvel și Lucasfilm (adică filme precum Captain America și Star Wars), dar și programele TV History Channel sau ESPN.

Deci, nu: Disney nu se mai ocupă exclusiv cu filme și animații de copii, așa cum eram noi obișnuiți. Chiar și poveștile cu care eu și multe alte generații am crescut par acum că vor să crească odată cu noi. Ceea ce, desigur, pe mine nu poate decât să mă bucure: faptul că o poveste cum ar fi Cartea Junglei poate fi transpusă într-un film pe care să-l urmăresc cu entuziasm la 21 de ani e un bonus pentru mine. Nu știu, însă, ce se va întâmpla cu cei mici care vor fi nevoiți să copilărească cu animațiile din secolul trecut.

Dar lăsăm la o parte filmele făcute în colaborare cu alte studiouri și ne orientăm atenția pe cele din așa-zisa colecție de filme clasice: Maleficent și Into the Woods în 2014, Cinderella în 2015, urmate de cel mai nou film The Jungle Book și de continuarea de la Alice in Wonderland, Alice Through the Looking Glass, ce va apărea anul ăsta. Sunt filme care se îndreaptă mai degrabă către un target diferit față de animațiile cu care am fost obișnuiți.

Până și noile filme animate Disney își propun să aducă în sălile de cinema oameni maturi. Inside Out și Zootopia sunt două cazuri recente în care o poveste aparent banală și niște personaje drăguțe alcătuiesc metafore pentru aspecte mult mai complexe ale societății și indivizilor. Ceea ce încerc eu să spun este că ar trebui să scăpăm de stereotipul ăla conform căruia Disney face filme pentru copii, iar noi, niște adulți în toată regula ar trebui să le evităm.

Săptămâna asta am văzut noua ecranizare făcută după Cartea Junglei, un film care mă așteptam să-mi placă încă din trailer și care nu m-a dezamăgit. S-a reușit transpunerea într-un mediu ceva mai matur a unei povești destinate copiilor, iar eu, așa cum spuneam, mă bucur să văd că personajele copilăriei mele cresc odată cu mine; altfel n-aș fi avut motiv să-i revăd pe Shere Khan, Baloo, Mowgli sau Bagheera. Filmul se bucură de niște efecte vizuale foarte reușite, o coloană sonoră pe care apar clasicele „The Bare Necessities” și „I wanna be like you„, dar și de o distribuție care atrage încă de pe afiș: Bill Murray, Ben Kingsley, Idris Elba sau Scarlett Johansson.

Acum că tot începe Școala Altfel, cred c-ar fi o idee bună pentru tinerii elevi să umple sălile de cinema și să urmărească filmul (care apare și în 4DX, ca o motivație suplimentarăs). Îi liniștesc eu, nu vor merge la „un film plictisitor pentru copii mici„, ci la o poveste ce le va plăcea în mod categoric. Sigur o să vă convingă trailerul ăsta: