Subiectul Brexit e din nou la modă după ce guvernul condus de Theresa May a pierdut în luna ianuarie a acestui an votul pentru acordul dintre UK și UE. Poți citi mai multe despre asta aici, n-are rost să intru eu în detalii. Ăsta s-ar putea să fie un context tocmai bun pentru a te bucura de filmul cu același nume care are ca subiect referendumul din 2016, punctul cheie în toată nebunia asta, momentul în care britanicii au votat că ei sunt de acord să părăsească Uniunea Europeană.
Sunt sigur că știi deja câte ceva pe tema asta, doar că e posibil ca informațiile pe care le ai să nu se lege foarte bine și să ai câteva piese de puzzle lipsă. Probabil că știi că britanicii au avut o campanie super agresivă împotriva UE numită simplu LEAVE, probabil că ai auzit de nume precum Nigel Farage sau de scandalul în care au fost implicate companii gen Facebook și Cambridge Analytica.
Filmul ăsta reușește să creeze legăturile lipsă și te ajută să înțelegi mai bine cum s-a ajuns în punctul în care foarte mulți britanici au votat pentru părăsirea UE fără ca măcar să aibă habar cu ce se ocupă UE. În spatele campaniei a fost un tip pe nume Dominic Cummings, care în Brexit e jucat super bine de Benedict Cumberbatch. Cummings a fost omul care a reușit să exploateze nevoile publicului țintă vizat și să convertească o bază de date imensă de oameni indeciși sau care nu aveau intenția de a merge la vot.
Omul a reușit să afle care sunt prioritățile acelor oameni și care sunt factorii care ar reuși să le influențeze decisiv opiniile, apoi s-a folosit de informațiile astea pentru a crea subiecte de dezbatere fictive. Gen aia că Turcia o să intre în Uniunea Europeană și așa vor ajunge toți musulmanii în Marea Britanie și musulmanii sunt toți teroriști, deci dacă UK mai rămâne în UE atunci va fi ținta atacurilor teroriste. Știu că e absurdă logica asta, dar e fix ceea ce s-a întâmplat acolo și fix ceea ce se întâmplă chiar acum în România cu alte manipulări repetate la infinit despre corporațiile străine care ne fură țara.
Filmul e bun dacă vrei să-ți faci o idee despre cum a evoluat fenomenul Brexit și despre strategiile politice folosite în acel moment. E bun și pentru că explică exact ce înseamnă social media în context electoral, că toată lumea vorbește despre cum au câștigat Iohannis și Trump alegerile pe Facebook, dar lucrurile sunt puțin mai complicate decât o arată un plan de comunicare bine pus la punct.
Brexit e disponibil pe HBO GO, apropo.
0 Comentarii