Vai dar ce-mi place mie ţara asta! Cum stă ea aşa, de parcă ar fi Dory (n.red. peştele albastru din Finding Nemo), aşteptând să fie mâncată de un pescăruş alcoolic. E deja un brand, iar atunci când te gândeşti la Românica, nu mai ai nevoie de absolut nicio prezentare. Precum sunt francezii ce se laudă cu Eiffel-ul, sau italienii cu Colosseum-ul, exact ca englezii şi Big Ben-ul, sau ca şi chinezi cu al lor Mare Zid; fiecare stat în parte are măcar un obiectiv turistic, ceva măreţ, grandios, pentru care e cunoscut peste tot în lume. Nu şi noi; noi suntem atât de unici (ştiu, nu iau bac-ul la română cu exprimare ca asta, dar îmi asum), încât principalul nostru monument sacru nu este vreun loc, vreo construcţie. Nu, atracţia noastră principală este însuşi omul de rând.

Octombrie 2011; pe o amărâtă de şosea prost asfaltată, undeva la ieşirea din Timişul de Sus, un Mercedes Benz ML 350 face praf o sărmană Dacie Logan, şi răpeşte viaţa a trei persoane. Primul verdict, acela al mâncătorilor de rahat ai presei româneşti: şoferul Mercedes-ului, Şerban Huidu, este găsit criminal. Şase luni mai târziu, în mai 2012, Huidu e trimis în judecată pentru ucidere din culpă, şi condamnat, în prima instanţă, la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare. Procurorii, dar şi familiile victimelor, fac recurs, nemulţumiţi de cum funcţionează justiţia în ţărişoara asta. La mai bine de un an de la tragicul eveniment, pe 7 februarie ’13, pedeapsa lui Huidu e majorată, de la 30 de luni, la nu mai puţin de patru ani de închisoare cu suspendare.

De ce mă apuc să-i fac reconstituirea poveştii de viaţă a fostului Cârcotaş? Am nevoie de ea, pentru o simplă analiză, o simplă şi nevinovată comparaţie. Ianuarie 2009; mult-prea-cunoscutul Becali George are parte de întâlnirea vieţii sale credincioase, aşezându-se la aceeaşi masă cu drăgălaşii care, cu doar câteva zile în urmă, îi furaseră maşina. Magnatul declară că le-a oferit mâncare, băutură, dar şi bani, presupuşilor hoţi, doar pentru „a-i aduce pe calea cea dreaptă”. În octombrie acelaşi an, latifundiarul este trimis în judecată de procurori, pentru sechestrare de persoane, sub următoarea motivare: „În noaptea de 26 spre 27 ianuarie 2009, Ştefan Fănuş Dediu, Cătălin Zmărăndescu, Mihai Mila, Niculae Dumitraşcu şi Marcel Popa, instigaţi de George Becali, acţionând împreună şi folosind violenţa, au imobilizat trei persoane, pe care le-au transportat, împotriva voinţei lor, într-un local din oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, sechestrându-le aproximativ două ore şi supunându-le la suferinţe fizice şi psihice. De asemenea, inculpaţii i-ar fi obligat pe cei trei să scrie declaraţii prin care recunoşteau comiterea unei infracţiuni.”

Achitat iniţial, procurorii sunt în stare de orice pentru a obţine condamnarea definitivă a omului de afaceri, şi cer nu mai puţin de 11 ani de închisoare. Pe 11 februarie, la doar 4 zile de la condamnarea lui Huidu, Becali primeşte de la Completul de 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu mai puţin de trei ani de închisoare cu suspendare.

Acum, întrebarea mea firească, perfect logică, şi chiar binevenită într-o astfel de situaţie, cum de e posibil ca săracul Giginho să primească o pedeapsă aproape egală cu mai puţin săracul Huidu? De ce două persoane publice, foarte bine cunoscute de o naţiune întreagă, au parte de tratament diferit? De ce unul primeşte, pentru omorul din culpă a trei vieţi omeneşti, patru ani, şi aceia cu suspendare, iar acela al cărui singur scop a fost recuperarea propriei maşini furate, cu doar un an mai puţin? Chiar nu e nicio diferenţă între un accident rutier, provocat, nu de o greşeală, ci de o cruntă imprudenţă, şi o cină poate mai tensionată într-un bar ilfovean? Mi se pare urât, nu că i-aş lua eu apărarea lui Gigi, dar parcă şi eu aş da o fugă să mulg cămile prin Dubai, când văd în ce direcţie merge ţara asta. Iar dacă ăsta e exemplul pe care vor autorităţile să-l dea ţărănimii, folosindu-se de Becali, Diaconescu, sau Năstase, părerea mea e că şi-au ales prost ţintele. Iar dacă răzbunarea e dulce, eu abia aştept să-mi iau o pungă de popcorn, şi să mă uit la ăştia cum îşi vor face de cap.

P.S.: Îşi dă Papa demisia, băi!! Săriţi că vine sfârşitu’ lumii, iară!! Nu, pe bune, cică succesorul lui Benedict al XVI-lea va fi ultimul ce se va bucura de rangul de Papă, iar odată cu el, va veni sfârşitul Bisericii Catolice. Ah, abia aştept! Deja tremur de emoţie!!