„E dimineață, e devreme/ Mă simt cuprins de-o mică lene,/ Mă-ntreb din nou care e rostu`/ Mă-ntind uşor şi râd ca prostu`…”  

Mi-am început ziua cu versurile astea, şi mi-au făcut-o mai frumoasă; mi se pare corect să-mi încep articolul tot cu ele. 🙂

Îl apreciez pe Eminescu; mult de tot. Omul e genial, chiar şi acum, la mai bine de 120 de ani de la moartea sa, nu poţi vorbi altfel despre el, decât la prezent. Pentru că, da, el e încă prezent în fiecare inimă românească în parte, şi trebuie să fii idiot să încerci măcar să negi asta. Nu înţeleg, totuşi, de ce suntem noi, nişte bieţi josnici muritori, nevoiţi să-l comentăm pe el, un adevărat zeu al poeziei. Nu înţeleg de ce sunt întrebat într-un mod sufocant de repetitiv „ce a vrut Eminescu să spună prin următoarea afirmaţie…?”.  Chiar e necesar un răspuns?

Ştim cu toţii foarte bine ce a vrut tipu’ să spună, sunt perfect convins de asta, şi sunt şi mai convins că Eminescu şi-a făcut foarte bine înţelese gândurile, prin catrenele sale excepţionale, fără a mai fi noi nevoiţi să-i citim printre rânduri operele. Atunci când era îndrăgostit, o zicea, simplu, concret („O, ramâi, ramâi la mine,/ Te iubesc atât de mult!/ Ale tale doruri toate/ Numai eu ştiu să le-ascult;” – O, rămâi), la fel şi atunci când se simţea singur („Tîrzie toamna e acum,/ Se scutur frunzele pe drum,/ Şi lanurile sunt pustii…/ De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii ?” – De ce nu-mi vii).

Chiar e nevoie să dezbatem ani la rând o temă puerilă, precum „perspectiva pe care o avea poetul asupra lumii”? Bolnav, nebun, sau drogat, fiecare are propria versiune despre măreţul Eminescu; şi poate că niciuna nu-i adevărată. Are vreo importanţă dacă trăgea pe nas, dacă îşi umfla venele cu alcool ieftin, sau dacă, poate, pur şi simplu era trist, era pierdut, într-o lume proastă, atunci când îşi aşternea pe hârtie gândurile mizere?  Chiar contează dacă se culca cu una, în timp ce-i dedica poeme de amor alteia? Chiar contează orientarea sa politică, sau religioasă? (apreciez că încă nu s-a discutat despre orientarea sa sexuală, dar timp mai e, nu-mi fac griji)

Ne pierdem timpul, efectiv, încercând să ne dăm seama  de ce a rămas Cătălina cu Cătălin, de ce nu s-a „combinat” cu Luceafărul, încât am ajuns să mă simt la orele de română ca-n studio la Acces Direct. Comentăm prosteşte fiecare rimă tandră, fiecare sărut neîmplinit, sau fior rece, de parcă am avea propria versiune de Big Brother, ce pândeşte atent fiecare suflare a unor personaje atent schiţate de cel născut Eminovici. Nu credeţi că am primit deja prea mult de la el, de la Eminescu, prin cuvintele sale alese cu multă grijă, încât să nu mai fim noi nevoiţi să ne punem eterna întrebare „dar dacă…?”?

Stăm şi-i plângem de milă lui, unui idol, pentru ca era singur, pentru că era părăsit de toţi, de toate, de noroc, sau de speranţă, iar apoi îl împroşcăm cu noroi exact pentru că a ales să fie aşa. Dar nu ne gândim că poate, zic şi eu, dacă le-ar fi avut pe toate, ar fi ales un alt drum? Ar mai fi scris el despre dragostea neîmplinită, dacă ar fi cunoscut cu adevărat iubirea reciprocă, eternă? Probabil că dacă avea bani, îşi petrecea nopţile într-un bar, dându-i de băut lui Creangă, fluierând după vreo strâmbă, venind acasă pe la 4 dimineaţa, nu singur, ci cu vreo două, sau poate trei… Ne umplem de ipocrizie criticându-i generaţia care nu l-a recunoscut, care nu i-a oferit gloria ce o merita, fără să gândim că poate, dacă ar fi primit-o, vârsta lui fragedă i-ar fi jucat o mare farsă, atrăgându-l într-o capcană mortală a succesului prematur.

Pentru aceia dintre voi care au tupeul sa-l comenteze pe Mihai Eminescu, acesta vă transmite un scurt, simplu, mesaj politicos: „Critici voi, cu flori deşarte,/ Care roade n-aţi adus/ E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai de spus.” – Criticilor Mei

P.S.: Am renunţat de mult să-i mai comentez viaţa, sau operele maestrului Eminescu, sau a tuturor celorlalţi idoli ai copilăriei mele; pentru ei, doar respect!

P.P.S: Cine vrea să mai citească ceva frumos, precum strofa din startul articolului, îl invit să intre pe cristicharlie.wordpress.com, amalgamul de sentimente pe care le încerci, citind versurile alea, este incredibil.