Ok, veți spune, am jucat cu Polonia, sau mai degrabă n-am jucat, ne-au bătut ăia rău, toată lumea e nemulțumită, Daum nu e la fel de neamț pe cât s-a arătat atunci când a fost instalat în funcție. Ceea ce nu-i departe de adevăr, doar că trebuie analizate mai multe fețe ale cubului înainte. Dar nu despre asta e vorba.

Atmosfera din timpul meciului România – Polonia a fost foarte mișto! Și mai ales cea de dinaintea partidei, doar că fără secvențele în care suporterii oaspeți s-au bătut pe unde au apucat în București și fără petardele aruncate aiurea de unii mai viteji. Suporterul român a știut mereu să se mobilizeze pentru evenimente importante: am avut o super galerie în Franța, inclusiv în meciul contra țării gazdă, National Arena se umple de fiecare dată când e vizitată de un oponent cu nume (precum Manchester City sau ultimul caz, Lewandowski).

Iar atunci când auzi 50 de mii de oameni (more or less) intonând imnul României ar trebui ca tu, jucător pentru care se fredonează versurile alea să dezvolți o ambiție pe care n-ai avea-o în alte condiții. Dar, iar, aici vorbim de un cumul de valoare, planuri tactice și dăruință, aspecte ce văd că la naționala noastră de fotbal lipsesc cu desăvârșire în ultima vreme.

Revenind la meci, nu știu dacă ați apucat să vedeți clipul ăsta 360 realizat înaintea partidei, în timpul intonării imnului național. Astea-s momentele în care îmi place și mă mândresc că-s un suporter, indiferent că vorbim de fotbal sau de alt sport, de naționala României sau de altă echipă de club. Ce se întâmplă după sunt povești, chiar dacă aș prefera să fie unele mai fericite.