Malaezu.ro

În lipsa rațiunii, Woody Allen a mai făcut un film

Și când te gândeai că-i gata, că Allen s-a potolit, a îmbătrânit și el și nu-i mai arde de d-astea. Apăi nu-i chiar așa, astfel că în lipsa rațiunii și a unor idei preconcepute care încep cu „de la o vârstă…„, Woody Allen s-a gândit că-i taman momentul oportun să mai regizeze un film. Colaborează din nou cu Emma Stone, după ce-au lucrat cu succes împreună la Magic in the Moonlight, însă lasă oarecum în plan secund (cu o coborâre doar ușoară, nu foarte abruptă) tematica iubirii, oferind un aspect ceva mai filosofic noului film.

Joaquin Phoenix este Abe Lucas, un profesor de filosofie cufundat într-o viață monotonă, cu iz depresiv. Își consumă zilele înconjurat de mireasma alcoolului și se decide să le predea studenților o serie de teorii în care nici el nu prea mai crede. În viața lui își fac apariția două femei destul de diferite, dar care, împreună, completează acea nevoie de schimbare de care profesorul avea nevoie.

Colega sa de catedră, Rita (Parker Posey), adoptă acea atitudine directă prin care încearcă seducerea lui Abe, în timp ce relația amicală dintre el și studenta sa, Jill (interpretată de Emma Stone), îl face să privească viața dintr-o nouă perspectivă. Dependența sa de banalitate este exprimată foarte bine prin metafora unei vieți asemănătoare jocului de ruletă rusească: atunci când te decizi să apeși trăgaciul poți doar spera ca sorții să fie în favoarea ta, însă știi că n-ai avea oricum niciun regret dacă aceștia ți-ar fi potrivnici.

Este nevoie de un singur moment pentru ca Abe Lucas să se întoarcă la 180 de grade și să redescopere plăcerea de a trăi. Diferența dintre fanteziile sale și cele ale oricărui alt om este redată de umorul uneori macabru al regizorului Woody Allen. Deciziile luate de profesor îi readuc, într-adevăr, pofta de viață, însă complică nu numai povestea sa, cât și pe cea a celor ce-l înconjoară. În căutarea unei autenticități cu tentă filosofică, Abe își contestă moralitatea, ducând-o însă la un nou nivel. Sau poate sunt și eu prea filosofic acum.

Între timp, misterele din jurul personalității sale o împing pe Jill către o dragoste neobișnuită. Relația dintre un profesor și studenta sa e însă exploatată de Allen de o manieră ușor clișeică și destul de previzibilă. Deși pe alocuri găsim secvențe al căror deznodământ ne este deja cunoscut, acest aspect nu ne face să fim mai puțini atenți la monologurile pline de inedit ale celor doi protagoniști.

Freeman Entertainment aduce pe marile ecrane ale României filmul În lipsa rațiunii (Irrational Man), o producție exact pe gustul lui Woody Allen; am putea spune că-i o punere în scenă al cărei regizor îl putem ghici încă după primele cadre, atât de puternică este amprenta pe care o lasă. Vineri, apropo, pe 28 august apare în cinematografe.

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.