Malaezu.ro

Jennifer Lawrence şi Bradley Cooper trăiesc o iubire criminală într-un film senzaţional: „Serena”

Mărturisesc că aveam aşteptări foarte mari de la Serena, în special după ce i-am citit povestea şi i-am văzut trailerul; trailer pe care, aşa cum v-am obişnuit, îl puteţi găsi la sfârşit de articol. Realitatea anilor ’30 prezentată în film dezvăluie o faţă a Americii pe care noi, copiii secolului 21, o putem cu greu viziona. În timpul Marii Crize Economice prosperitatea afacerilor cu cherestea are de suferit, împlinirea financiară surclasează deseori adevărata valoare a dragostei iar expresia scopul scuză mijloacele este o definiţie perfectă a traiectoriei pe care vor merge personajele din film.

George Pemberton (Bradley Cooper) este un latifundiar mai mereu sigur pe el, pe deciziile sale şi pe succesul său în afaceri. Stăpân peste vaste teritorii împădurite ale Carolinei de Nord, George este cuprins de fiorii dragostei şi ia decizia, mai mult sau mai puţin inspirată, de a îmbina succesul profesional cu cel sentimental în timpul unei crize economice fără precedent. În viaţa sa apare Serena (Jennifer Lawrence), femeia care-i va fi alături atât ca soţie cât şi ca partener. Un personaj puternic cu o poveste de viaţă impresionantă în spate, Serena nu este doar o femeie a începutului de secol 20, ci o adevărată luptătoare, o inovatoare dar şi o foarte bună antreprenoare.

Trăim, odată cu personajele, vremuri dificile în care nimeni nu este cine pare a fi iar deciziile pe care le luăm se dovedesc a fi vitale într-un anumit punct al existenţei. Dragostea dintre soţii Pemberton îi transformă pe aceştia într-o echipă devastatoare, pregătită să-şi asume orice risc şi să înfrunte orice dificultăţi pentru a avea succes. Problemele apar cu adevărat abia atunci când secretele se infiltrează în viaţa privată a cuplului şi atât George cât şi Serena sunt nevoiţi să acţioneze pe cont propriu şi să ascundă adevăratul scop al deciziilor lor unul faţă de celălalt.

Înconjuraţi de oameni parşivi, de adversari politici extrem de puternici dar şi de trădarea celor mai buni prieteni, cei doi se aruncă într-un cerc vicios din care nu mai poţi scăpa nepătat. Într-un rol esenţial pentru evoluţia şi dezvoltarea personajelor principale o găsim pe Ana Ularu; românca îi dă viaţa lui Rachel, o femeie simplă ce poartă în pântece copilul protagonistului George Pemberton. Inocenţa pruncului se va dovedi de un impact emoţional extrem de puternic într-o societate în care toată lumea îşi pune propriul interes mai presus de oricare altă nevoie şi este pregătită să acţioneze în consecinţă.

Serena ne prezintă o femeie puternică, o egală a bărbaţilor, însă un caracter copleşit la interior de sentimente. Tragicul carusel al emoţiilor o aduce pe superba blondină de la o femeie sigură pe forţele şi sentimentele ei la o soţie instabilă psihic, gata să facă orice ar fi nevoie pentru a-şi salva mariajul devenit fragil. Lumea construită în jurul Serenei este fascinantă, avem parte, dincolo de o poveste de iubire ce trece deseori în plan secund, de şicane politice, de mită, decizii manageriale tipice anilor ’30 dar şi de un clarvăzător ce va influenţa puternic dezvoltarea poveştii.

Ro Image şi CinemaCity Afi Palace Cotroceni mi-au făcut bucuria să pot vedea deja filmul şi să mă bucur de toate aspectele cu care el m-a impresionat. Voi îl găsiţi în cinematografe începând de vineri, 24 octombrie.

Despre 
Blogger, digital & communication manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.