Nu e nimic de comentat referitor la tragedia petrecută astăzi în Franţa. E un lucru ce n-ar trebui să se întâmple în vremuri în care Europa se laudă cu cea mai lungă perioadă de pace din istorie. E un lucru care n-ar trebui să se întâmple niciodată, nicăieri. Zilnic sunt ucişi sute, mii, zeci de mii de oameni, fiecare la fel de nevinovat ca celălalt; pentru că nu meriţi să fii omorât de seamănul tău indiferent de păcatul comis. Dar nu de asta atentatul de la Paris este o tragedie; ci pentru că ţinta lui nu au fost oamenii, ci umorul produs de aceştia. (sursa foto)

Nu despre atentat doresc a scrie; ce să scriu? Că nu se face? Că-mi pare rău pentru victime? Că sper ca teroriştii să fie prinşi? E josnic şi de prost gust să încerci să combaţi umorul cu violenţă. Era o vorbă, de ce dai, bă? nu ştii să-njuri? Dar omul e prost, că aşa e natura lui, iar atunci când nu înţelege ceva, aplica legea pumnului, sau a mitralierei, depinde de bugetul grupării care îl sprijină. Omul prost sare la bătaie atunci când tu ai dreptate, când îl ironizezi, când îi întorci vorba sau când îi evidenţiezi trăsăturile de om prost caracter.

Umorul a fost, este şi va rămâne una dintre cele mai periculoase forme de manifest de care dispune rasa umană. Încă de pe vremea bufonilor caselor regale, a umoriştilor din pieţe, a actorilor de pe scene sau, mai recent, a statusurilor pe Facebook, umorul este cel mai puternic şi influent act pe care îl poate face cineva. Gândiţi-vă la câte opinii v-au fost formate în timp pe baza unor simple glume; cum ar fi că Oana Roman e grasă; şi omul a înţeles asta, şi a făcut glume pe seama asta, şi oricât ar încerca femeia aia să slăbească acum, în capul tău singura persoană mai grasă decât Oana Roman este Oana Roman privită printr-o oglindă care distorsionează.

Atunci când omul prost se prinde că tu eşti mai deştept ca el, recurge la primitivisme cu care te poate înfrânge. Deci când imbecilitatea aia numită de toţi fanaticii religie nu reuşeşte să influenţeze o masă de oameni la fel de bine ca un ziar umoristic, elimini concurenţa. Că aşa am învăţat noi de la Marlon Brando în filmul lui Coppola. Diferenţa între simţul umorului şi orice altceva ai vrea tu să compari cu el e că primul nu va putea fi stopat niciodată. Au picat regimuri întregi, monarhi, dictatori, comunişti, nazişti, împăraţi; umorul nu ni-l poate lua nimeni. El e acolo pentru a îi arăta cu degetul pe cei proşti şi a-i diferenţia de cei zdraveni la cap. Singura greşeală făcută de umor e că i-a adunat împreună pe proşti, iar proştii au încercat să se revolte.

Apropo, politicianul cu cea mai mare comunitate de fani pe Facebook din Europa şi-a schimbat în seara asta poza de profil cu una de susţinere pentru Charlie Hebdo, familiile celor ucişi azi, colegii lor, cetăţenii Parisului, ai Franţei, ai Europei, ai lumii. Politicianul ăla, care transmite un mesaj puternic în online printr-o simplă poză, e preşedintele tău; sau măcar încearcă să fie.