În 2017 Image Comics publica o serie de cinci benzi desenate intitulate The Old Guard, despre o echipă de soldați nemuritori care, de-a lungul secolelor, au contribuit indirect la formarea istoriei pe care o știm noi astăzi. Netflix a considerat ăsta a fi un subiect mișto, așa că le-a luat pentru a le adapta într-un film; film care urmează să fie lansat pe 10 iulie.
The Old Guard o are în centrul poveștii pe Charlize Theron, liderul unei echipe din care mai fac parte Matthias Schoenaerts, Marwan Kenzari și Luca Marinelli. Alături de ei în distribuție mai sunt și Chiwetel Ejiofor și KiKi Layne.
Trebuie să știi despre filmul ăsta că-ți pune pe tavă exact ceea ce e prezentat în meniu, nici mai mult, nici mai puțin. Mi-ar fi plăcut să apară un plot twist la un moment dat, dar el lipsește. Povestea e liniară și e fix așa cum e prezentată ea în trailer: Charlize Theron află de existența unei noi persoane cu aceleași proprietăți de vindecare (sau, mă rog, de nemurire) ca ea, așa că se duce s-o găsească și s-o integreze în echipă. În același timp un tip rău care conduce o multinațională de produse farmaceutice vrea să-i prindă și să-i studieze ca să vindece cancerul. Așa-i că ai mai auzit asta deja?
Charlize Theron e badass, mi-a adus aminte de Kate Beckinsale în seria Underworld. Stă bine și pe atitudine și pe bătaie.
În ciuda faptului că abordează subiectul imortalității (ce te-ar face să crezi că-i un fel de film SF) The Old Guard e chiar o producție de acțiune clasică, deci nu te lăsa influențat de aspectul ăsta. De fapt e plin de bătăi și împușcături, iar secvențele de luptă sunt de departe punctul forte al filmului.
În ceea ce privește partea cu caracter SF, filmul nici măcar nu încearcă să ofere vreo explicație sau să plaseze cumva trăsăturile astea fictive într-o logică măcar puțin ancorată în realitate. Nu aflăm de ce sunt protagoniștii nemuritori sau fum funcționează exact caracteristica asta a lor: de exemplu, dacă le tai capul crește altul în loc sau cum? Tot ce știm e că la un moment dat proprietățile lor de autogenerare a țesutului dispar, funcționează similar cu bateria unui telefon, au ciclu finit de încărcări. Deci practic la un moment dat pot muri, că altfel ar fi fost plictisitor.
Mi-a adus aminte pe alocuri de poveștile cu vampiri (dacă ai văzut The Originals știi despre ce vorbesc), în care o familie mare și nemuritoare dăinuiește prin pânza timpului și influențează cumva evoluția sa.
Mi-aș fi dorit să aibă ceva cu care să iasă în evidență, însă din păcate The Old Guard nu reușește să se remarce din mulțime prea mult; e, cum ziceam, un popcorn movie ofertant, dar doar atât. Don’t get me wrong, nu-i un film rău, din contră, stă bine la capitolul entertainment, dar vine cu o poveste liniară care nu spune prea multe, semn că întreaga industrie cinematografică din Statele Unite e nevoită să se reinventeze.
Tot la plusuri voiam să trec și coloana sonoră, care-i într-adevăr ce trebuie. Probabil că filmul va avea și o continuare și probabil că acea continuare va fi mai bună ca prima parte. O zic cât se poate de serios, sunt acolo niște întrebări fără răspuns și niște teritorii neexplorate care par mult mai promițătoare decât ce-a servit Netflix până acum.
De altfel anul ăsta cei de la Image Comics au publicat un al doilea volum de benzi desenate intitulat The Old Guard Vol. 2: Force Multiplied, deci există material. E o mișcare similară cu ceea ce face Umbrella Academy care, tot după ce a fost cumpărat și produs de Netflix ca serial, a lansat în vara lui 2019 un nou volum de benzi desenate; și au zis c-ar avea în plan vreo 20.
0 Comentarii