Malaezu.ro

Am văzut Once Upon a Time in Hollywood, al nouălea film al lui Tarantino

Cu o distribuție absolut spectaculoasă, Once Upon a Time in Hollywood e penultimul film regizat de Quentin Tarantino, în contextul în care omul a anunțat că întreaga sa activitate regizorală va include doar zece filme. Știu, e discuția cu Kill Bill, pe care regizorul îl consideră o singură producție, chiar dacă ele de fapt sunt două filme; irelevant.

Cel de-al nouălea film al lui Tarantino îi aduce împreună pe Brad Pitt și Leonardo DiCaprio, cuplul de care nu știam că avem nevoie. Cu o chimie extraordinară, un talent pe măsură și un umor foarte bine dezvoltat de oamenii din spatele producției, atât Pitt, cât și Leo își depun candidatura pentru o nominalizare la Oscar. Alături de ei Margot Robbie, Al Pacino, Kurt Russell, Dakota Fanning și Luke Perry completează o listă de nume cu care ți-ai dori să fii vecin la Hollywood.

Dacă ești familiarizat cu munca lui Tarantino atunci știi, probabil, maniera sa originală (am zis să nu folosesc direct termenul de „dubios”) în care alege să-și abordeze subiectele. Parcă niciodată, însă, abstractul n-a fost atât de prezent în filmele sale precum este în Once Upon a Time in Hollywood.

DiCaprio e Rick Dalton, o vedetă uitată a Hollywoodului; Pitt e Cliff Booth, dublura sa și totodată cel mai bun prieten. Relația dintre cei doi are la bază prietenia dintre actorul Burt Reynolds și dublura sa, Hal Needham. Cu o durată de nu mai puțin de 2 ore și 40 de minute filmul îi urmărește pe cei doi în încercarea de a-și relansa cariera și a rămâne relevanți la finalul anilor ’60, odată cu sfârșitul erei clasice a Hollywoodului.

Tarantino dezvoltă în paralel povestea lui Sharon Tate (Margot Robbie), soția faimosului regizor Roman Polanski. Sharon e vecina lui Rick Dalton, iar poveștile celor doi duc împreună către celebra crimă de pe Cielo Drive, în care membrii Familiei Manson au ucis-o pe Sharon Tate, alături de prietenii acesteia reuniți pentru o petrecere în august 1969.

Practic, în timp ce o parte a poveștii are caracter fictiv (fie el și inspirat din fapte reale), un al doilea fir narativ este cât se poate de real. De altfel, în afara lui Sharon Tate filmul prezintă și alte nume mari ale Hollywoodului, precum Polanski însuși sau Bruce Lee. Apropo de Lee, fata sa l-a atacat destul de urât pe Tarantino pentru felul în care a fost portretizat actorul în filmul său.

Revenind. Ziceam că Sharon Tate a fost ucisă de către adepții cultului Manson. Uite un fun fact super interesant: Charles Manson, liderul cultului respectiv, este interpretat de către Damon Herriman. Același Damon Herriman îl portretizează pe același Charles Manson în cel de-al doilea sezon al serialului Mindhunter, apărut pe Netflix fix în ziua în care Once Upon a Time in Hollywood a avut premiera în cinematografe. Totodată adevăratul Charles Manson a murit în 2017, în timp ce filmul lui Tarantino se afla în perioada de producție.

În timp ce evenimentele reale sunt de un dramatism inegalabil, filmul lui Tarantino e mai degrabă o comedie satirică la adresa stilului de viață hollywoodian de la finalul anilor ’60. Abstract în mare măsură, amuzant aproape în permanență și foarte bine scris, Once Upon a Time in Hollywood e genul ăla de film față de care trebuie să te gândești puțin dacă urmează să-l consideri o capodoperă sau o mizerie. Dar, în ciuda faptului că e diferit față de orice alt proiect al lui Tarantino de până acum, cred că și pariul ăsta, penultimul pe o listă de zece, s-a dovedit a fi unul câștigător.

Tagged in:
Despre 
Blogger, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber joc FIFA pe Playstation.

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.