Vineri la Webstock Ravinder Takkar, CEO al Vodafone a anunțat lansarea serviciului Vodafone 4GTV+, făcând astfel din prezentarea sa una dintre cele mai importante (dacă nu chiar cea mai importantă) a zilei.
Asta înseamnă o aplicație de mobile care oferă utilizatorilor acces la o colecție impresionantă de filme, transmisiuni live dar și înregistrări de până la 72 de ore ale unor programe tv, plus parteneriate cu Zonga pe parte de muzică și HBO GO pe parte de filme și seriale. Acestea din urmă vor putea fi urmărite tot prin aplicațiile proprii, însă vor putea fi achiziționate împreună cu abonamentul 4GTV+.
Însă părerea mea e că cea mai interesantă asociere e cea dintre Vodafone și Netflix, la care vreau să mă refer în mod special. Practic abonații 4GTV+ vor avea acces gratuit la Netflix în primele trei luni, urmând ca apoi serviciul să poată fi plătit odată cu achitarea abonamentului Vodafone. Și chiar dacă la prima vedere lucrurile poate nu par foarte interesante, eu cred că de fapt parteneriatul ăsta dintre cele două branduri e mai important decât se observă la o primă impresie.
Întâi de toate este pentru prima oară când Netflix vine și comunică ceva local pentru România. Serviciul a fost lansat în țara noastră la începutul anului, odată cu extinderea Netflix în mai multe țări de pe glob; cu alte cuvinte am fost trecuți la „și altele”. Mă refer strict la partea de comunicare aici, chiar dacă prezența lor pe piața din România e o chestie mișto. Prin prezența lui Chris Whiteley, VP Business Development, EMEA al Netflix la Webstock, brandul arată că e decis să acorde mai multă importanță dezvoltării sale în România.
Apoi e un semn clar că Netflix a conștientizat blocajul de care s-a lovit în patria pirateriei: o primă lună gratuită n-a fost suficientă pentru a-i face pe români să folosească în continuare serviciile lor. Nu știu dacă cele trei luni bonus oferite de parteneriatul cu Vodafone vor schimba situația asta, însă e clar că cei de acolo încearcă. De cealaltă parte, Vodafone continuă să promoveze servicii precum Zonga, HBO GO și Netflix în cel mai recent caz, oferind astfel alternative valabile împotriva pirateriei. Doar că, da, ele costă și nu-s la fel de comode din punct de vedere financiar.
În al treilea rând, nu știu cum e pentru voi, însă pentru mine e foarte clar că un operator de telecomunicații mobile nu mai poate supraviețui dacă se limitează la a oferi servicii de telecomunicații mobile. Anii în care primeam sute de minute gratuite, ba chiar nelimitate mai apoi și priveam fericit către posibilitățile nesfârșite de a vorbi cu ceilalți au apus. Dacă trag linie la sfârșitul unei luni și văd câte minute am vorbit la telefon și câte mesaje am dat realizez că e un număr irelevant comparativ cu traficul de date pe care-l consum.
În 2016 comunicarea se realizează pe Messenger, WhatsApp, mail sau mai știu eu ce servicii care necesită acces aproape non-stop la internet. În 2016 tot mai mulți oameni ignoră televiziunile pentru că nu mai sunt de acord cu ideea ca altcineva să le facă programul. În contextul ăsta faptul că Vodafone spune, prin serviciul 4GTV+, că pot urmări un program difuzat pe un canal anume oricând în următoarele 72 de ore de la difuzare și că am acces la o colecție de filme, fie direct prin aplicație, fie prin alte servicii, mi se pare un un lucru de lăudat.
Sunt curios cum o să evolueze lucrurile mai departe, din toate punctele de vedere expuse mai sus: atât pe partea de comunicare venită de la Netflix, cât și din partea utilizatorilor români cărora li se oferă un nou motiv de a alege abonamentele celor de acolo.
Sursa foto: Alin Popescu
4 Comments
Simina
4 octombrie 2016 - 2:44 amDupa ratarea lansarii in Romania incerca marea cu degetul. Romanii sunt razbunatori! daca ai dat gres o data te tin minte. Sa vedem ce iese, ca si asocierea este putin cam aiurea.
Mar
5 noiembrie 2016 - 11:50 amAtenție la teapa marca Vodafone!!!!! Dacă activati Netflix după prima luna gratuită veți fi taxați. Exact ca pe site-ul Netflix. Nu exista nici o oferta, decât ca veți plăti accesul la Netflix pe factura Vodafone cel mai probabil la un preț mai mare dat de cursul folosit de Vodafone.
Alexandru Ion
5 noiembrie 2016 - 11:21 pmNu văd unde e țeapa. Același lucru l-am zis și eu în articol și l-au spus la rândul lor și cei de la Vodafone: după perioada aceea gratis abonamentul Netflix va fi integrat în factura Vodafone.