Pentru mine Aretha Franklin este unul dintre acei artiști despre care știi, n-ai cum altfel, cunoști una-două dintre cele mai cunoscute opere, îi cunoști reputația și cam atât. Nu mi-o lua în nume de rău, ar fi imposibil să fim cu toții fanii tuturor, să le fi ascultat toate albumele în egală măsură lui Michael Jackson, Eminem și Frank Sinatra. Mă rog, cumva asta chiar e posibil.

Ce voiam să zic însă e faptul că eu profit mult de filme biografice pentru a descoperi diverse personalități și a intra în mintea lor, atât cât îmi permite produsul artistic în cauză. Îmi aduc aminte cât de tare m-a răvășit Tolkien, filmul despre autorul seriei The Lord of the Rings; serie pe care o cunoaștem cu toții, dar puțini știm despre geniul care a fost cel din spatele ei. În fine, ca să nu deviez prea mult, de-asta am fost să văd Respect, filmul despre viața Arethei Franklin, ca s-o descopăr puțin mai mult.

Înainte de toate voiam să fac niște mențiuni. Am văzut filmul ăsta în sala VIP din Cinema City ParkLake și voiam să-ți povestesc puțin despre concept. Eu am mai fost acolo acum vreo trei ani, ceva de genul, cu mult înainte de startul pandemiei; oamenii s-au adaptat super ok la noile reguli, chiar eram curios.

Trebuie să știi despre conceptul de VIP că nu e doar un bilet mai scump pentru a vedea un film, e o experiență total diferită. Practic te duci acolo și te bucuri și de o masă înainte de film, într-un salon amenajat special, izolat de restul holurilor generale de la Cinema City. Vorbim de mâncare gătită, au un meniu super variat, cu cartofi, pui, salate, clasicele paste și pizza, băuturi și inclusiv prăjituri pentru desert. Totul e în regim de bufet, te duci și alegi tu ce vrei. Iar pe lângă asta ai popcorn și nachos la discreție pe durata filmului, îți iei tu cât vrei. Vorba vine îți iei tu, înainte de pandemie așa funcționa, dar acum sunt angajații Cinema City acolo care te servesc pentru a fi respectate condițiile de siguranță. Oricum totul e inclus în bilet, de-aia zic că e mai mult decât doar un bilet la film.

Și încă o chestie despre subiect și apoi revin la film: Respect e o producție de două ore și jumătate, destul de greu de urmărit (că nu-i vreun Avengers să aibă acțiune multă și un ritm alert). Pe mine scaunele de la VIP m-au ajutat mult în sensul ăsta, că n-am simțit c-am înțepenit acolo; ele sunt de fapt fotolii, nu scaune, sunt super mari și extensibile. Cinema City are două locații VIP în București, în ParkLake și AFI Cotroceni, dar poți citi mai multe pe subiect aici.

Acum filmul propriu-zis: plusuri enorme pentru distribuție, Jennifer Hudson în rolul protagonistei este absolut superbă, însă favoritul meu a fost Forest Whitaker în rolul tatălui artistei. Respect este un film dedicat Arethei Franklin, astfel că majoritatea personajelor sunt oarecum episodice, apar și dispar în funcție de impactul pe care-l aveau în anumite momente din viața ei. Poate singurul constant de acolo este Marlon Wayans în rolul lui Ted White, soțul ei.

Poate ușor dramatizată, așa cum se întâmplă de obicei pe marele ecran (vezi filmul Bohemian Rhapsody despre trupa Queen), povestea nu este o necunoscută spectatorului: un copil folosit de propria-i familie pentru talentul său evident ajunge să cadă dintr-o extremă în alta și e nevoit, pe măsură ce crește și devine o adevărată personalitate în industrie, să-și înfrunte proprii demoni. Aretha Franklin se confrunta totodată cu ceea ce-am putea numi daddy issues, o serie de probleme și traume cauzate de relația ușor abuzivă pe care a avut-o cu tatăl său, care a marcat-o pe toată durata vieții.

Filmul este în parte musical, asta și pentru că beneficiază de numeroase momente muzicale, cu piese atât dintre cele care au consacrat-o, cât și unele mai puțin cunoscute publicului larg interpretate de Aretha Franklin. Este ușor de parcurs din punctul ăsta de vedere, însă eu tot cred că durata de 145 de minute nu este neapărat justificată și ar fi putut fi scurtată cu vreo 30 de minute.

Ar mai trebui să știi că Respect a intrat deja în cinematografe, astfel că te poți duce fără griji să-l urmărești, dacă ăsta îți e gândul.