Era de așteptat ca pe durata perioadei de izolare românii să consume mai mult VOD decât înainte, că n-ai prea multe de făcut acasă, presupunând că nu stai în vreo vilă d-aia cum are Will Smith. Inclusiv statisticile mele personale arată un spike în numărul de episoade urmărite în lunile respective.
Cei de la JustWatch au analizat toată perioada asta de Q2 (lunile aprilie – iunie) pentru a vedea exact ce tip de conținut au consumat românii online și pe ce platforme. În vederea analizei ăsteia ei au luat în calcul platformele Netflix, HBO GO, Amazon Prime Video, dar și Horizon GO.
Dacă nu știi ce e JustWatch, reprezintă un ghid internațional de streaming ce îți arată unde anume se găsesc filmele și serialele tale favorite pentru vizionare online, legal. Concret, ei îți zic dacă și unde anume în România e disponibilă online o producție: Netflix, HBO GO, Prime Video și așa mai departe. În prezent au peste 20 de milioane de utilizatori la nivel mondial.
Revenind la studiul respectiv, în ceea ce privește cota de piață (market share) în perioada aprilie – iunie Netflix a beneficiat de 43%, urmat de HBO GO cu 26% și Horizon GO cu 17%, fix ca-n graficul de mai jos.
Cei de la JustWatch mai menționează inclusiv faptul că în majoritatea țărilor europene Prime Video ocupă poziția a doua după Netflix, însă acest lucru nu se aplică în România. Asta pentru că, adaug eu, majoritatea românilor nici nu știu că Prime Video e disponibil la noi, iar atunci când află că de fapt este sunt dezamăgiți că nu are interfață și subtitrări în română și aleg să-l ignore oricum.
Din punct de vedere al evoluției în timp a cotei de piață Netflix și Horizon GO au fost pe o pantă ascendentă în primele luni ale anului, însă nu au reușit să mențină ritmul și pe durata perioadei de izolare. Surprinzător, lunile aprilie – iunie au fost de bun august pentru HBO GO, care a crescut.
Acum, revenind la titlul articolului, cel mai urmărit film în România în perioada de izolare este Contagion, de altfel și singurul de pe listă disponibil atât pe HBO GO, cât și pe Netflix, fiind difuzat în același timp și de AMC. E ușor amuzantă statistica asta, deși e oarecum firească, având în vedere contextul și gradul de paraonia și de teorii ale conspirației din jurul meu.
De cealaltă parte, cel mai urmărit serial are la bază tot un scenariu post-apocaliptic: The 100, disponibil pe Netflix. Cel mai surprinzător lucru aici, din punctul meu de vedere, e faptul că La Casa de Papel nu figurează nici măcar în top 10, asta în condițiile în care partea a patra a debutat pe Netflix pe 3 aprilie. Dar găsim acolo titluri gen Snowpiercer (cu debutul pe 25 mai) sau The Handmaid’s Tale (care n-a avut un sezon nou în primăvara aceasta).
Lista completă o găsești mai jos:
În cele din urmă ar mai fi de menționat faptul că statisticile măsurate de cei de la JustWatch au la bază comportamentul de consum și interesele utilizatorilor platformei în cauză, pe care te invit s-o accesezi aici: https://www.justwatch.com/ro
0 Comentarii