HBO România, prin intermediul Exact Business Solutions, a realizat un studiu intitulat Semaforul Moralității, pentru a afla care este perspectiva românilor din mediul urban asupra moralității.
Conform rezultatelor, peste 75% dintre români se consideră mai cinstiți, mai sinceri și mai demni de încredere decât ceilalți. Totodată peste 69% dintre românii din mediul urban consideră furtul de haine sau alimente, șantajul, șpaga pentru a obține permisul de conducere sau o autorizație, adulterul, întârzierea plății datoriei către un prieten, citirea unor conversații private fără consimțământ sau evitarea unei cozi la magazin, ca fiind serioase probleme de moralitate.
73% dintre românii din mediul urban consideră că politicienii de la nivel central sunt cea mai coruptă categorie economico-socială, urmați de politicienii de la nivel local (56%), preoți și înalți ierarhi (35%), mari oameni de afaceri (35%), angajați în sistemul sanitar (25%), angajați în administrația publică (24%) și autorități de ordine publică (23%).
În ceea ce privește implicarea civică mai mult de 6 din 10 români din mediul urban declară că au mers la vot și au încurajat alte persoane să participe la vot. Mai puțini de 4 din 10 români din mediul urban declară că participă la proteste, fac voluntariat sau raportează nereguli în aplicații.
85% dintre femei și 76% dintre bărbați consideră că „a da” și „a lua” șpagă sunt activități la fel de problematice din punct de vedere moral. 44% dintre românii din urban au declarat că ar refuza să dea șpagă unui medic, în timp ce unui polițist ar refuza să îi dea șpagă mai mult de 70% dintre respondenți. Dacă în cazul actului medical șpaga este un răspuns și un mecanism de gestionare a fricii generate de contextul în care se află, în cazul polițiștilor, ea este văzută drept o modalitate eficientă de a minimiza costurile asociate unor contravenții.
Găsești mai multe statistici în infograficele de mai jos, iar pentru detalii suplimentare despre studiu poți accesa direct site-ul https://hbogo.semaforulmoralitatii.ro/.
Tot pe site poți găsi și diferite „profile morale” rezultate în urma intersecției moralității cu implicarea. Practic astfel îți poți da seama ce fel de persoană ești și cât de implicat ești în societate conform cu propriile tale valori morale. Dacă vrei să faci și tu testul pentru a afla ce profil ți se potrivește te invit să accesezi linkul următor: https://hbogo.semaforulmoralitatii.ro/fa-testul/
Acest studiu a fost realizat în perioada 29 septembrie – 15 octombrie 2020 pe un eșantion reprezentativ de 1055 de persoane, femei și bărbați din mediul urban, cu vârste între 18-65 ani, educație medie și superioară, precum și prin intermediul a patru focus grupuri cu persoane de profil similar.
Tema onestității și a moralității la români este abordată în noul serial HBO Europe produs în România, Bani negri (pentru zile albe), care va avea premiera pe 22 noiembrie și care are în prim plan un jaf comis de doi oameni obișnuiți la presiunile tuturor celor din jur.
0 Comentarii