Mai toate comunitățile de gameri și fani ai jocurilor The Last of Us au întâmpinat cu un entuziasm contagios (see what I did here?) vestea adaptării sale pentru micul ecran de către HBO. Iar procesul nu a fost unul scurt, producția despre care se spune că este cea mai scumpă din istoria Canadei (acolo unde a fost filmată) s-a lăsat așteptată preț de aproape trei ani de la momentul anunțului inițial, din 2020.

Și pe bună dreptate nu poți decât să apreciezi tot marketingul făcut în jurul ei și toate numele pe care și le-a însușit, începând cu Craig Mazin (producătorul miniseriei Chernobyl) și Neil Druckman (creatorul jocurilor video The Last of Us), și până la alegerea lui Pedro Pascal în rolul protagonistului.

Vorbim însă de o poveste amplasată într-un decor post-apocaliptic în care lumea este măcinată deja de două decenii de o pandemie în care un tip aparte de ciuperci a pus stăpânire pe majoritatea oamenilor. Asta este intriga de la care pornim atunci când cei doi protagoniști, Joel (Pascal) și Ellie (Bella Ramsey) se întâlnesc pentru prima oară la începutul unei călătorii ce are ca scop salvarea speciei umane.

Scuze, dar nimic din toate astea nu par a fi ceva ce n-ai mai văzut deja prin alte producții de genul, nu?

Ce face bine The Last of Us e că ne dă puțin context pe baza căruia personajele sale se dezvoltă, în deosebi Joel. Expozițiunea ce pare inițial a fi destul de lungă se va dovedi foarte probabil utilă în episoadele ce vor urma, asta în condițiile în care cam jumătate din pilot se întâmplă în punctul T0 al erupției pandemiei. Este un moment oportun pentru a te familiariza cu personajul lui Pedro Pascal și a-i înțelege motivația și reacțiile dobânite douăzeci de ani mai târziu.

Totodată faptul că știi deja concluzia acelui prim act – vorbim aici de apariția pandemiei propriu-zise – te face să rezonezi altfel cu viețile monotone ale oamenilor din jur. Sunt replici banale centrate pe timp și viitor, mereu despre mai târziu și ziua de mâine, care tu știi că nu vor mai veni și care aplifică tot acel efect al unui viitor cert, dar despre care nu poți spune cu exactitate când își va face simțită prezența.

Toată punerea în scenă a acelei lumi post-apocaliptice este un mare (sau poate cel mai mare) plus pe care-l are The Last of Us, în jurul unei povești care – cel puțin privind în spate doar către primul episod – nu iese mai deloc din tipare. Ajunși înapoi în prezent îl redescoperim pe Joel, acum contrabandist, încercând să supraviețuiască într-o lume ce pare a merge din inerție. Însă drumul lui către destin pornește abia atunci când se vede prins la mijloc între conflictul dintre autorități și o facțiune rebelă, cu un pachet deosebit de important alături: tânăra Ellie.

Pilotul seriei pune destul de puțin accent pe oamenii infectați și pe monștri din jur, astfel c-ar fi cam greu de judecat din punctul ăsta de vedere; tot ce-ți pot spune e că potențial există, iar bugetele alocate aici îți pot da de înțeles că așteptările sunt destul de mari.

Câteva secvențe ce par a fi rupte din jocuri video, precum un first person view dintr-o mașină, într-o încercare disperată de a evada dintr-un oraș captiv îți arată că, deși primul episod e destul de cumințel, direcția pe care o urmează e una bună. Plus câteva cadre destul de hardcore menite să testeze apele și să-ți arate că artileria grea încă n-a fost scoasă din depozit.

În cazul în care mai avea nevoie de încă o confirmare, Pedro Pascal își face impecabil treaba în rolul tatălului, mentorului sau eroului (în funcție de scenă) Joel Miller. Este exact genul de actor care se mulează pe genul de personaj ce poate să țină în spate o producție cu o asemenea importanță. În contextul anulării mai tuturor proiectelor HBO (fie-i țărâna ușoară lui Westworld), The Last of Us are datoria de a fi, alături de House of the Dragon, vârf de lance în viitorul platformei de streaming.

Conclud aici prin a reitera faptul că, deși nu impresionează în mod deosebit prin episodul său pilot, The Last of Us setează niște așteptări care-l pot face serialul ăla pe care să-l așteptăm cu toții în zilele de luni. Cu o poveste ce aduce destul de multe clișee, principalul său atuu e totuși reprezentat de atmosfera apăsătoare ce vine la pachet cu lumea post-apocaliptică căreia Joel și Ellie încearcă să-i supraviețuiască. Oricum ar fi, e ceva de urmărit, din 16 ianuarie pe HBO Max.

https://www.youtube.com/watch?v=xhm2qvaJ0uQ