În ciuda faptului că a fost un weekend super aglomerat în care mai toată lumea era plecată pe la mare, pe munte sau pe la vreun festival, în ciuda căldurii care a lovit fără drept de apel Bucureștiul, undeva dincolo de Oceanul Atlantic a avut loc convenția San Diego Comic Con, practic cel mai important eveniment al seriei Comic Con de pe glob.
Pentru că cel mai probabil n-ai avut timp de stat pe internet am zis c-ar fi o idee bună să strâng la un loc câteva dintre cele mai importante trailere lansate la SDCC atât pentru filme ce urmează să apară, cât și pentru seriale. Astfel că dacă vrei să le vezi unul după altul o poți face cu ușurință parcurgând articolul ăsta; sau îi poți da un bookmark pentru a-ți fi mai ușor să-l găsești atunci când vei avea timp.
Marvel a fost din nou la înălțime, atât prin trailerul nou pentru Thor: Ragnarok, cât și prin trailerele oferite de Netflix și ABC pentru The Defenders, respectiv Inhumans (care pare mai bun pe măsură ce se apropie data lansării, deși la început eram sceptic). DC a venit cu un al treilea trailer pentru Justice League, care are peste 4 minute și care, din nou, nu lasă loc de nicio surpriză în povestea filmului. Iar mie personal mi-a atras atenția trailerul HBO pentru Westworld, din care n-am înțeles nimic, dar care are un farmec aparte. Plus, desigur, Michael Jackson și Stranger Things, o combinație perfectă.
Foto: Kevin Winter
0 Comentarii