N-am să te mint, anunțul Netflix cu privire la un spin-off / prequel plasat în universul La Casa de Papel mi-a dat niște mixed feelings.

Asta în ideea în care pe deoparte am adorat seria asta de la început până la final (chiar dacă poate mai mult la început, dar tot mi s-a părut bună până la capăt), iar Berlin a fost poate cel mai bine scris personaj de acolo, drept dovadă prezența sa prin intermediul flashbackurilor chiar și în ultimele sezoane. Pe de altă parte, însă, nu-mi poate da pace gândul că studiourile încearcă să stoarcă orice resursă posibilă din francize de succes prin prequeluri, spin-offuri, remake-uri și alte tertipuri de genul. Apropo, știai că Netflix lucrează la un prequel și un sequel pentru Peaky Blinders?

Revenind la Berlin, în ciuda oricărui gând asemănător mie ai putea avea, referitor la motivul pentru care a fost produs, să știi că treaba asta nu-i influențează în niciun fel negativ calitatea. Sigur, Berlin nu e La Casa de Papel, să fim bine înțeleși; și nu cred că ceva vreodată ar mai putea fi La Casa de Papel.

Cu toate astea Berlin e suficient de bun încât să ne readucă aminte de emoțiile pe care le descopeream odată cu seria originală într-un binge rapid care, în cazul meu, n-a durat mai mult de-o noapte pentru cele 8 episoade.

Pedro Alonso revine cu grație în rolul care l-a făcut celebru și oferă o dimensiune ceva mai vulnerabilă și sentimentală personajului său. Acest Berlin este mult mai intim și mai personal decât varianta sa criptică din primele două părți ale seriei Fabrica de Bani. Este un bărbat aflat în căutarea dragostei, balansându-și existența în jurul conceptului amintit anterior: îl avem pe deoparte pe omul Andrés de Fonollosa descoperindu-se mai mult ca oricând publicului său, în timp ce de cealaltă parte aliasul său Berlin își consolidează statutul de antierou. În mod cert, însă, personajul este cel mai complex și bine scris din cadrul acestui univers.

În jurul lui Berlin avem o echipă complet nouă, formată din cinci oameni care, de această dată, nu mai adoptă nume de orașe: Begoña Vargas este Cameron, Julio Peña este Roi, Tristán Ulloa este Damián, Joel Sánchez e Bruce, iar Michelle Jenner e Keila. Din păcate niciunul dintre aceștia nu se ridică la nivelul echipei alcătuite de Profesor și nu a reușit să trezească vreun fir de empatie în mine. În ciuda faptului că fiecare are parte de momente semnificative dedicate construirii personajului și trecutului acestora, nu pot să spun că mi-a păsat de soarta lor la fel de mult cum mi-a păsat de Tokyo sau Nairobi. Dar altfel cred că nici nu s-a dorit asta, pentru că scopul echipei sale e să-l pună mai degrabă în evidență pe Berlin, lucrând în slujba sa atât literal, cât și ceva mai metaforic prin modul în care sunt scrise personajele.

Dincolo de aceștia Álex Pina le readuce pe micul ecran pe Itziar Ituño în rolul incoruptibilului inspector Raquel Murillo (de parcă nu știm cu toții cum s-a terminat povestea asta) și pe Najwa Nimri în rolul Aliciei Sierra. Cele două conexiuni cu seria originală pot părea ușor forțate, dar nu deranjează. Sunt practic o punte de legătură între autoritățile spaniole care intervin pentru a rezolva un jaf organizat de spanioli pe teritoriul Franței.

Și așa ajungem și la povestea propriu-zisă: un jaf realizat asupra unei case de licitații din Paris care strânge sub același acoperiș bijuterii în valoare de 44 de milioane de euro. Știm că Berlin e deja un hoț profesionist în acest moment al vieții lui, însă mi-aș fi dorit mai mult context pentru motivația sa și scopul organizării jafului. Tot ce ne oferă Netflix încă de la primele linii de dialog ale seriei sunt niște motivații personale referitoare la absența iubirii din viața protagonistului: practic dacă n-ai parte de dragoste adevărată și necondiționată, măcar s-o furi.

Spin-offul dedicat lui Berlin nu are același nivel de anxietate pe care-l oferea părintele său, este mult mai cuminte din punctul ăsta de vedere. Dar, așa cum ziceam ceva mai sus, e și mult mai personal, mai intim. Poate că nu este atât de mult despre jaf, cât despre modul în care acesta îl formează pe Berlin.

Am apreciat că nu există timpi morți, nu este o poveste lungită fără sens, iar evenimentele se succed cursiv, te provoacă să dai de fiecare dată play episodului următor fără vreo reținere. E cu siguranță un binge care-și merită timpul și, dacă reușești să mai privești și printre rânduri pe ici, pe colo, poate pleci și cu câteva lecții la final; nu neapărat lecții despre cum să organizezi un jaf, totuși, ci mai degrabă despre cum să-ți trăiești viața după propriile reguli.

Berlin are premiera pe Netflix pe 29 decembrie, cu toate episoadele fiind disponibile integral, la momentul lansării.

https://www.youtube.com/watch?v=-peQwyA5BqU