FJSC-ul l-am început anul trecut; Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Acum, la jumătatea anului II, mă pregătesc psihologic – și doar atât – pentru examenele care stau să vină. De un an de zile țin să vă povestesc ceva pe blog și niciodată n-am apucat. Profit de ocazie și de felul în care s-au așezat astrele pentru a vă prezenta unul dintre cei mai frumoși profesori pe care i-am cunoscut eu în viața asta; și-am întâlnit câțiva!

Îmi aduc aminte că prima oară când a intrat în sala de clasă, Adela ne-a împărțit câteva pungi cu brioșe; fără motiv. O săptămână mai târziu a venit cerându-și scuze că n-a mai găsit brioșe, dar ne-a adus niște bomboane. Și-așa a continuat să se desfășoare seminarul cu ea un an de zile începând din acel moment: cu dulciuri. Chiar și acum, când Adela nu-mi mai predă mie și colegilor mei, ne oferă brioșe atunci când o întâlnim pe holurile facultății. Dar lăsăm asta…

Ce m-a impresionat cel mai mult la ea a fost faptul că, urmărind involuntar activitatea ei pe Facebook de-a lungul timpului, am văzut foarte multe poze cu pisici. Da, știu, pisicile câștigă internetul și-ți aduc like-uri! Doar că nu despre asta era vorba. Adela se asigură că patrupedele au un loc cald în care să-și petreacă Sărbătorile și le găsește pe cineva care să le îngrijească tot restul anului. Adică face fapte bune. Pornind de la povestea asta și inspirat de spotul pe care vi l-am pus mai jos, realizat de Vodafone, mi-a venit ideea pe care urmează să o povestesc.

Așadar, avem următoarea premisă: știam că Adela nu poate să țină la ea acasă toate acele feline pe care le ajută, dar că și-ar dori în același timp o pisică a ei. Astfel că m-am gândit să-i ofer una de pluș. Desigur, la final pisicuța s-a dovedit a fi un adevărat tigru, iar dimensiunile lui m-au pus și pe mine pe gânduri, dar planul era în mișcare, ca să zic așa.

Complici: pentru ca totul să meargă perfect, am căutat ajutorul câtorva colegi de la facultate care urmau să mă ajute să o invit pe Adela în oraș și să-i ofer cadoul, fără ca ea să poată bănui ceva. M-a bucurat să văd că foarte mulți dintre cei ce o cunosc o apreciază cel puțin la fel de tare ca mine și au fost foarte deschiși față de inițiativa asta.

Ce am făcut, concret? I-am spus Adelei că suntem implicați într-un proiect ceva mai complicat și c-am avea nevoie de ajutorul ei. I-am propus un loc și o oră în care să ne vedem, după care unul dintre colegii mei avea să mă anunțe în momentul în care ea a ajuns la locul stabilit. Planul era ca aceștia să tragă de timp până în punctul în care urma să intru eu pe ușă cu un tigru imens agățat de gât.

Care a fost reacția? Apăi cred că vă puteți imagina și voi cum reacționează un iubitor de animale când se trezește cu un tigru de pluș în brațe. Ce să mai, a fost ceva cu multă emoție, în special datorită faptului că proiectul ăla complicat al nostru începuse să prindă un altfel de contur. Apoi au urmat multe discuții legate de pisici; foarte multe discuții legate de pisici.

Ce urmează să se întâmple mai departe? Întâi de toate, eu vă spun că sentimentul ăla pe care-l aveți voi atunci când oferiți un cadou cuiva pe care îl apreciați nu are egal. Eu am mai mai făcut și voi continua să mai fac astfel de gesturi, nu doar față de persoanele apropiate mie, prieteni ori familie, ci și față de aceia cu care interacționez mai rar, dar care știu cât sunt de importanți în viața mea.

Pentru că toată treaba asta e despre a dărui o bucurie cuiva din jurul nostru, mi-ar plăcea să văd că și voi, dacă tot ați ajuns să citiți povestea asta, veți lua în considerare ideea. Și, din nou vă spun, tare-aș vrea ca în zilele următoare să văd cât mai multe astfel de inițiative venite din partea voastră. Mai mult, putem folosi hashtagul #DăruieșteBucurie pentru a vedea ce idei are fiecare și pe cine a ales să surprindă cu o faptă bună.