Am văzut o grămadă de reclame dedicate Sărbătorilor de iarnă, dar parcă niciuna nu m-a impresionat așa tare precum reclama asta la Kaufland. Și nu pentru că ar conține referințe la Star Wars, dar are așa o emoție care îmi netezește sufletul exact ca zăpada proaspăt pusă pe caroseria mașinilor.
FJSC-ul l-am început anul trecut; Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Acum, la jumătatea anului II, mă pregătesc psihologic – și doar atât – pentru examenele care stau să vină. De un an de zile țin să vă povestesc ceva pe blog și niciodată n-am apucat. Profit de ocazie și
Cei care mă cunosc puțin știu despre mine că am o stare d-aia zen în mare parte din timp. Adică nu-s omul cu care să vrei să te cerți, pentru că nu mă enervez și, în cele din urmă, tot tu îți faci rău. Am supărat câțiva profesori cu treaba
Ideea asta cu Shoebox mi se pare foarte, foarte tare. Și mi se pare și mai tare faptul că în sfârșit, după ce tot auzeam și citeam despre ea în anii trecuți, acum apuc și eu să mă implic. Ideea lui Valentin Vesa a apărut în 2007, iar de la an
Dragilor, pentru că azi e luni, început de săptămână, prima mea zi de vacanţă de când am început drumul ăsta al facultăţii, ţin să vă urez un călduros bun venit! în perioada sărbătorilor de iarnă. Aşa cum se poate observa, mi-am pus căciuliţa de Moş pe blog şi un screen saver cu fulgi
Eu am să-ţi spun cum aş vrea să arate masa mea de Crăciun şi de Anul Nou. Nu ştiu dacă te interesează neapărat, dar poate reuşesc să te fac să înţelegi şi tu ce spun eu aici şi poate, de ce nu, să gândeşti în aceeaşi direcţie. Nu vreau să-ţi
„Vezi steaua aia de-acolo?” am întrebat. „Care dintre ele?” „Cea mai de sus, din vârf de tot. Cea care străluceşte cel mai tare, cea care ne luminează orizontul.” A scuturat din cap, precum o salcie pe marginea unui lac, în toiul iernii. „Am să-ţi spun o poveste despre ea; şi despre cum a ajuns
E uimitor cât de multe se pot schimba, cât de rapid; lovim cu putere asfaltul rece, sau pământul moale de sub noi, în goana aceea nebună către evoluţie, iar atunci când o atingem, ne temem că ea nu arată deloc precum acea poză palidă ascunsă în imaginaţia noastră bolnavă. Atunci
