Malaezu.ro

Am văzut Death on the Nile, noua aventură a lui Hercule Poirot la cinema

Cu o dată de lansare inițială ce ne-a fost prezentată încă din 2019, Death on the Nile și-a făcut loc în cinematografe cu o întârziere de mai bine de doi ani, cauzată nu doar de pandemie, ci și de o serie de evenimente din viața protagonistului Armie Hammer care au ieșit între timp la suprafață.

Și, dacă lăsăm la o parte discuțiile din jurul său, filmul este de altfel unul chiar bun. Cu plusuri și minusuri față de predecesorul său, Murder on the Orient Express, Death on the Nile este o nouă adaptare reușită a unui roman semnat de Agatha Christie și reprezintă un must watch atât pentru fanii scriitoarei, cât și pentru cei ai genului crime mystery.

Kenneth Branagh revine în rolul detectivului Hercule Poirot, găsindu-se de această dată implicat involuntar într-un triunghi amoros ce se consumă printre piramide și întinderi acoperite de nisip, în Egipt. De altfel peisajele spectaculoase regăsite pe toată durata filmului sunt unul dintre plusurile cu care eu am fost cucerit. Alături de Branagh se întoarce și Tom Bateman în rolul prietenului său Bouc, într-o distribuție de cinci stele completată de Gal Gadot, Letitia Wright, Emma Mackey, Rose Leslie și mai sus amintitul Armie Hammer. Poate cel mai mult m-a impresionat prezența Emmei Mackey care, în ciuda unei pagini de IMdB săracă în titluri, este în centrul atenției în fiecare scenă în care joacă.

Iar dacă povestea în sine posibil să nu fie la același nivel cu cea consumată în trenul Orient Express, aș fi tentat să spun că interpretarea tuturor actorilor prezenți aici este una superioară. Efectiv nu ai ce și cui să reproșezi din punctul ăsta de vedere. Secvențele mele favorite sunt de departe cele de dialog, în care Poirot își împinge suspecții pe marginea nesiguranței și a neîncrederii, cu replici savuroase aruncate și argumente incerte ce cad rând pe rând.

Death on the Nile își găsește punctele forte în construcția personajelor mai degrabă decât în povestea care beneficiază de un debut lent și un ultim act parcă mult prea alert. Acest lucru nu face însă decât să consolideze prezența fiecărui suspect în această aventură și-ți dă motive să te arunci de la sigur e el! la n-are cum să fie el! în decurs de doar câteva secunde.

Cu toate astea nu misterul este cel ce definește filmul lui Branagh care, așa cum ziceam, nu-ți oferă prea mult timp la dispoziție să te întrebi cine e vinovatul; iar pentru aceia dintre noi care văzuseră deja Crima din Orient Express, poate că întrebarea mai potrivită ar fi fost cine nu e vinovat? 

Death on the Nile este în egală măsură și despre Hercule Poirot, nu doar despre cazurile sale. Ne oferă o scurtă incursiune în trecutul său și câteva secvențe ce-ar putea reprezenta un origin story al personajului; și al mustății sale. Spre deosebire de precedenta ecranizare, publicul beneficiază de mai mult context și are ocazia să-și cunoască mai bine protagonistul. Filmul de față nu este doar despre o crimă aristocrată, ci abordează tematica iubirii și a singurătății: pe deoparte singurătatea oamenilor bogați, pe de alta este singurătatea unui detectiv mult prea bun în meseria sa pentru a-și permite să nutrească sentimente.

E greu de anticipat dacă Poirot se va mai întoarce pe marele ecran, însă asta este doar un alt motiv să ne bucurăm de el în prezent. Din punctul meu de vedere Death on the Nile livrează ceea ce promite și găsește echilibrul între a un film comercial, care să poată fi digerat de oricine, dar totodată unul care să-ți pună puțin rotițele minții la treabă.

Tagged in:,
Despre 
Blogger, social media manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber joc FIFA pe Playstation.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.