The Handmaid’s Tale este una dintre cele mai puternice povești ecranizate în ultimii ani, chiar dacă romanul ce stă la baza ei datează încă din 1985. De altfel serialul în sine a avut un impact atât de mare încât autoarea sa, Margaret Atwood, a decis ulterior publicarea unei continuări.

The Testaments se întâmplă în perioada de final a Gileadului și e povestită din trei perspective diferite, dintre care una e cea a Mătușii Lydia, aflată acum la vârsta pensionării, ca să zic așa. Dacă mă întrebi pe mine aș puncta faptul că sequelul The Handmaid’s Tale e chiar și mai dur povestit decât originalul.

Documentarul „Margaret Atwood: A Word After a Word After a Word is Power” prezintă viața autoarei pas cu pas, operă cu operă, încă din facultate și până la momentul în care a cunoscut succesul internațional. Pentru fanii seriei Povestea Slujitoarei punctele de interes sunt evidente, însă nici drumul până acolo nu trebuie ignorat, pentru că vei înțelege mai bine cum a reușit ea să contureze acea societate distopică având ca puncte de reper elemente din tinerețe.

Explică, de exemplu, cum pe vremea în care studia la Harvard nu avea acces într-una dintre bibliotecile universității, care era destinată exclusiv bărbaților. Ulterior Atwood a folosit unul dintre zidurile de la Harvard ca sursă de inspirație pentru celebrul zid din The Handmaid’s Tale în care erau prezentate femeile spânzurate.

Sunt multe astfel de conexiuni care au prins rădăcini în mintea autoarei și care ulterior s-au manifestat în romanele sale, inclusiv pentru celebrul costum roșu cu bonetă albă al slujitoarelor. La un moment dat Atwood recunoaște că printre sursele sale de inspirație s-au regăsit dictatori celebri din istorie și îi menționează pe Adolf Hitler și pe Nicolae Ceaușescu, cel care la un moment dat ceruse femeilor să nască patru copii în vederea prosperității statului. Decizia conducătorului român a provocat-o pe autoare să contureze o lume în care femeile fertile (puține la număr) sunt acum obligate să poarte sarcini pentru bărbații cu funcții înalte în stat.

Documentarul ne-o arată pe Margaret Atwood pe platourile de filmare ale The Handmaid’s Tale și atinge chiar și filmul cu Natasha Richardson din 1990, despre care scriitoarea recunoaște cam cu jumătate de gură că n-a fost tocmai de trebuie. Un alt titlu important amintit este Alias Grace, romanul care a stat la baza unei miniserii realizate de Netflix în 2017.

Nu doar parcursul ei profesional este descris în cele 90 de minute, ci și fragmente din viața sa privată, relația cu soțul Graeme Gibson, cu colegi de facultate sau cu diverși autori care i-au influențat cariera.

„Margaret Atwood: A Word After a Word After a Word is Power”, documentarul regizat de Nancy Lang și Peter Raymont,  apare pe HBO pe 18 martie, cu ceva mai bine de o lună înainte de premiera sezonului al patrulea din Povestea Slujitoarei (pe 29 aprilie); practic exact la timp pentru a te băga puțin în atmosfera aia a serialului, după vreo 2 ani de pauză.

Foto: Markian Lozowchuk, Margaret Atwood în Toronto, 20 august 2019