Malaezu.ro

Mortal Kombat e încă o dovadă că jocurile video n-ar trebui ecranizate

Am revenit într-o sală de cinema pentru prima oară după 4 luni și pentru prima oară în 2021; n-am mai dat ochii cu marele ecran din decembrie, de la Wonder Woman 1984. Motivul a fost Mortal Kombat, dar între noi fie vorba cred că m-aș fi dus și la Tinkerbell, atât de tare am simțit nevoia să văd un film la cinema.

Altfel, Mortal Kombat nu e chiar filmul ideal care să te readucă în scaunul ăla, dar cumva poate că-i cea mai bună alternativă a momentului. N-o zic cu răutate, pentru mine a fost puțin mai bun decât mă așteptam, asta doar pentru că mă așteptam să fie foarte prost. Iar partea aia ceva mai bună e dată exclusiv de secvențele de luptă care sunt făcute chiar mișto.

Sub nicio formă, și nu cred că pot accentua asta suficient de puternic, dar sub absolut nicio formă nu vei vrea să vezi filmul ăsta acasă; poate intra el și pe HBO, poate să-ți fie livrat DVD-ul de Glovo la ușă, crede-mă, nu vrei să-l vezi acasă. Singurul aspect care-l face cât de cât urmăribil e ecranul de cinema.

Altfel, avantajul noului Mortal Kombat în fața ecranizărilor vechi sau a oricărui alt film cu arte marțiale e fix avantajul tehnologic, pentru că acum ai niște CGI mai bun, niște camere mai bune și niște coregrafii de luptă mai bune. Fără ele filmele astea au rămas cumva blocate în anii ’70.

Revenind la filmul lui Simon McQuoid: are la bază o poveste super slabă și clișeică ce ne arată (pentru încă o dată) de ce majoritatea jocurilor video nu merg ecranizate. S-a întâmplat cu Prince of Persia, Need for Speed sau World of Warcraft, iar Mortal Kombat nu e o excepție. Jocul în sine e bazat pe secvențe de combat, nu pe storytelling, iar adaptarea sa e ușor forțată. Efectiv pare un scenariu scris de un tip care a urmat un curs online de scriere creativă pe timp de pandemie.

Protagonistul e un tip pe nume Cole Young, care e de altfel și singurul personaj nou în film, care să nu fie bazat pe un erou din seria de jocuri. E genul ăla de om care cumva se vede brusc nevoit să apare Pământul de la ceva soartă nasoală, devine peste noapte salvatorul și mântuitorul și, dintr-un motiv care mie-mi scapă, e dispus chiar să și moară pentru un destin de care a aflat de la un necunoscut cu o oră în urmă. Serios, ia-ți 30 de secunde și gândește-te cum ai reacționa tu la treaba asta; eu unul mi-aș pune căștile în urechi, aș zice „ok, boss” și aș traversa pe partea cealaltă.

Singurul personaj cât de cât bun e Kano (Josh Lawson), care și el devine enervant la un moment dat, dar măcar e carismatic și are replici bune. Acum, nu mă înțelege greșit, vizual vorbind majoritatea arată bine, în special Scorpion și Sub-Zero, dar pe construcție nu există, iar eu mă aștept să fie și ceva dezvoltare a personajelor la un film, că altfel m-aș fi putut uita la o gală UFC.

Sigur, filmul are tema muzicală din jocuri și la un moment dat e un tip care zice flawless victory pentru nostalgici, dar asta nu e suficient cât să-l facă un film bun. Repet, e ok de văzut la cinema dacă nu ai altă variantă. A, și e violent, secvențele cu sânge arată super bine, până și eu am scos un „eww” la un moment dat, iar eu nu-s chiar o prințesă.

Apropo, e o chestie pe care eu nu o înțeleg și pe cuvânt că nu vreau să sune rasist, efectiv nu o pot înțelege: de ce sare tot mapamondul în sus când nu sunt actori de culoare sau femei nominalizate la Oscaruri, dar e ok ca un film cumva scos din cultura asiatică să fie americanizat până la extrem? Adică e ok să avem o actrită de culoare care o joacă pe Mica Sirenă sau tot felul de supereroi LGBT, dar nu-și pune nimeni problema că într-un film cu actori din Asia se vorbește în engleză?

Tagged in:,
Despre 
Blogger, social media manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber joc FIFA pe Playstation.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.