Povestea lui Daniel Craig în rolul lui James Bond ar fi trebuit să se încheie inițial în urmă cu șase ani, odată cu finalul filmului Spectre. Spoiler pentru filmul ăla: Blofeld, personajul lui Christoph Waltz este arestat, iar agentul 007 se retrage, iar James Bond și partenera sa Madeleine Swann (Léa Seydoux) pleacă într-o binemeritată vacanță.

Câțiva ani mai târziu Daniel Craig este convins de MGM să revină la costumul care l-a făcut celebru sub promisiunea construirii unui bine-meritat final al francizei. No Time To Die este unul dintre primele filme afectate de debutul pandemiei din urmă cu aproape doi ani, iar amânările repetate au dus ca lansarea lui în cinematografe să se întâmple, într-un final, odată cu 1 octombrie anul acesta.

Fără a fi un film prost, No Time To Die poate fi privit mai simplu ca o extensie a celorlalte patru filme de dinaintea sa. Dacă ești cât de cât pasionat de jocuri video posibil să fi familiarizat cu termenii de expansion sau DLC (downloadable content). Sunt acele misiune de care beneficiezi la un joc în mod suplimentar, de obicei contra cost, după ce ai terminat povestea de bază, pentru a te bucura mai mult de titlul respectiv.

Așa am perceput eu cel mai nou film cu Bond, un film bun și în nota precedentelor, cu entertainment de calitate, multă acțiune și umor bine dozat cât și unde trebuie. Eu voi prefera întotdeauna genul ăsta de divertisment la cinema comparativ cu filmele alea infinite cu aceeași poveste reciclată iar și iar de Liam Neeson; fără supărare, Liam!

No Time To Die este gândit special pentru a fi un final; acel final pe care-l merita mai mult personajul în sine decât fanii săi. O scrisoare de adio în genul celei pe care ne-a oferit-o și Marvel recent prin Black Widow. Și asta e bine, că el trebuie privit știind că-i un final pentru a putea avea impactul dorit. E ca atunci când știi că urmează să-ți plece copilul la facultate într-o altă țară și te bucuri mai tare de momentele alea de dinaintea urcării în tren.

Trebuie precizat, însă, și un lucru pe care filmul ăsta nu reușește să-l livreze corect: prezența lui Rami Malek în rolul personajului negativ. Cu foarte puțin screentime și un personaj în sine scris destul de slab, sub cele mult mai ofertante portretizate de mai sus amintitul Waltz sau Mads Mikkelsen în Casino Royale, Rami Malek nu reușește să-ți ofere mare lucru, nici să-ți inspire frică, nici să te facă să empatizezi cu el. Și-aici chiar cred că nu e vina lui, că doar l-am văzut cu toții în Bohemian Rhapsody.

Pe de altă parte No Time To Die are cel mai bun intro dintre toate filmele din serie, Billie Eilish livrează o piesă foarte bună, care însă devine și mai bună odată completată cu efectele vizuale de care avem parte în timpul secvenței introductive. Doar și pentru acele două-trei minute și tot merită experiența IMAX filmul ăsta, sunt absolut cuceritoare.

Noul James Bond, așa cum mai este el prezentat, aduce în discuție și un subiect destul de încins încă de acum cinci ani, de când Craig și-a anunțat inițiala retragere: revitalizarea francizei cu un 007 feminin. Au fost foarte multe voci care au demontat încercarea celor de la MGM să impună un strat de corectitudine politică peste un personaj tradițional masculin. Cel mai recent a fost Craig însuși, care a spus că „nu vede de ce o femeie ar trebui să joace rolul lui James Bond, în loc să fie gândite roluri mai bune construite special pentru ele.„

Și cumva are dreptate, la fel cum știm cu toții că Lara Croft este un personaj feminin și Indiana Jones este un bărbat. Nu are legătură cu integrarea unei minorități sau cultura pc-ului, sunt pur și simplu niște aspecte pe care nu ai de ce să le modifici. Eh, revenind la No Time To Die, filmul introduce un nou agent 00, interpretat de Lashana Lynch, care ne arată fix ce spunea Craig: nu ai nevoie de o reinventare a francizei cu un Bond feminin cât timp poți construi un alt personaj suficient de bun cât să-i preia locul.

Fiecare generație are propriul său James Bond, iar al meu este și cel mai probabil va rămâne pentru destul de mult timp Daniel Craig; la fel cum pentru unii a fost Sean Connery, la fel cum pentru alții a fost Pierce Brosnan. Și chiar dacă ultimul nu este și cel mai bun film al seriei, despărțirea de Bondul lui Craig s-a dovedit una plăcută, care lasă în urmă un sentiment de satisfacție față de tot ce-a construit omul ăsta în ultimii 15 ani.

Am avut ocazia să vizionez No Time To Die în sala IMAX a celor de la Cinema City în cadrul unui eveniment organizat simultan cu premiera mondială de la Londra, lucru pentru care chiar sunt recunoscător. Altfel, hai să ne bucurăm de mersul la cinema, că știu că-i greu de crezut, dar chiar cred că suntem privilegiați să trăim într-o perioadă în care, de bine, de rău, avem acces la tehnologia asta și la experiențele astea.