No, cel mai fain sentiment din lume e ăla în care realizezi că partea frumoasă a vieţii tale abia începe, că laşi în urmă copilăriile, bileţelele de dragoste din liceu, temele copiate de la franceză sau tocitul din noaptea de dinainte de bac. Da’ şi cel mai nasol sentiment din lume e tot ăsta: când realizezi că eşti parcă prea mare ca să le mai ceri bani alor tăi pentru o bere cu băieţii. De trei zile sunt un blogger la facultate, şi m-am gândit să scriu puţin pe blog despre treaba asta.

Nu ştiu dacă v-aţi confruntat vreodată cu momentul acela în care amicii să te cheme prin oraş şi pe tine te aşteaptă o masă caldă în bucătăria mamei. Parcă te-ai duce cu gaşca, că deh, eşti om în toată firea acum, dar niciun Mec ori KFC din lumea asta n-o să se compare vreodată cu supa de roşii de acasă.

Să fiu blogger şi să studiez relaţiile publice sună uşor atipic; pentru că mereu au existat uşoare neînţelegeri, diferenţe de opinie între blogosferă şi partea de PR. Agenţii care vor prea mult, bloggeri care oferă prea puţin sau invers, rezultatul e cam acelaşi cu situaţia în care îl angajezi pe vecinul de deasupra să-ţi zugrăvească apartamentul şi te aştepţi la un rezultat demn de Extreme Makeover: Home Edition. Tocmai d-aia zic că mi se pare extrem de interesantă ideea de blogger care studiază PR-ul (more or less).

Şi bloggerul, ca tot omul, trăieşte din ce produce. Iar treaba asta e destul de haioasă pe băncile facultăţii, ca să folosesc o expresie din popor, pentru că se poate adapta uşor. Că doar studentul n-are nevoie de bani, ci de ambiţie pentru a reuşi. Chiar mă întrebam atunci când am fost fie la Webstock fie la Top Social Brands unde voi folosi agendele alea atât de drăgu’ pe care le-am primit de la Vodafone şi Bitdefender; şi pixurile, tot de la ei. Tot la facultate mă folosesc şi de încărcătorul portabil pe care îl am de la acelaşi Vodafone, că deh, cursul e lung, bateria puţină. Aş trece la capitolul ăsta şi nişte tricouri pe care le-am primit cu ajutorul blogului de-a lungul timpului, dar deja vă veţi face o impresie şi mai proastă despre mine..

Anyway, dincolo de percepţia absolut cretină a multor oameni care-l consideră pe Mircea Badea jurnalist, iar FJSC-ul facultatea admiratorilor săi, după trei zile cu un singur curs la activ şi două seminarii lipsă (ca să fie clar, nu din vina mea), mă bucur de un program lejer şi un subiect de studiu atractiv. Adică, oameni buni, gândiţi-vă că unii fac probleme de fizică în timp ce eu am curs de Desktop Publishing. Sunt răutăcios, iertare!

Acuma, văd eu ce-o să iasă şi din treaba asta, dar zic c-a început frumos. Sau îs eu prea entuziast şi orbit de bucuria c-am scăpat de orele chinuitoare de latină şi nu văd limpede adevărul. Nu, nu ziarul, mă! Dar vă zic, să fii blogger şi să studiezi relaţiile publice e o chestie tare de tot, e ca şi când ai fi Iohannis şi ai pune postere prin toată ţara cu tine şi ţăranii din Dăbuleni; că tot a început campania electorală. Apropos, o ştiţi p-aia cu numele (lor) pe toate gardurile?