Malaezu.ro

Am văzut Alita: Battle Angel

Mai mult ca sigur ai auzit de filmul ăsta, probabil că trăiești cu senzația că s-a și lansat acum mult timp; pentru că așa și trebuia, eu l-am inclus pe lista de filme pe care le aștept în 2019, dar între noi fie vorba îl așteptam și anul trecut. Însă cu toții suntem conștienți de reputația lui Cameron și de relația lui cu deadline-urile. În fond, sequelul de la Avatar e încă în lucru, iar filmul ăsta va avea cel mai probabil parte de o continuare peste 10 ani.

Alita: Battle Angel este exact ceea ce te aștepți să fie, nimic mai mult sau mai puțin. În esență asta e bine pentru că, s-o zic din capul locului, mie mi-a plăcut filmul. James Cameron știe să contureze lumi și societăți fanteziste, are în cap niște concepte pe care le invidiază mulți așa că tot ce-i rămâne de făcut publicului e să se bucure de ele.

E cazul și filmului de față, poziționat undeva prin secolul 26, la 300 de ani de la ceea ce Cameron a numit „The Fall” sau Ultimul Război. Robotizarea rasei umane e la apogeu, oamenii își schimbă părțile uzate cu unele noi, sunt multe momente în care mi-a adus aminte de Altered Carbon. Există și un doctor pentru asta, evident. Lumea e împărțită în două, avem ceva gen un oraș al cerurilor unde e înalta societate, dar despre care nu știm mai nimic (mai mult ca sigur o să fie exploatat în Alita 2) și pătura săracă prăbușită undeva pe pământ. Din nou, schema nu e nouă, cel mai recent am văzut-o în 3%, un serial brazilian.

Alita e un cyborg super șmecher găsit de doctorul ăsta într-un șantier plin cu piese ruginite. Nu are memorie și amintiri așa că tot filmul se chinuie să-și aducă aminte cine e și ce scop are. Asta în timp ce are parte de ceva călătorie inițiatică tipică genului ăsta de film, pentru a se descoperi atât pe ea, cât și noua lume de care aparține.

În fine, cel mai mișto lucru la filmul ăsta nu e povestea, ci aspectul său vizual. Are niște imagini și niște efecte demențiale, eu l-am văzut în IMAX, poate m-a influențat și ecranul ăla, dar e bine de tot produsul final. Cameron e super atent la detalii, sunt niște secvențe cu ceva curse prezentate în regim de viteză care m-au dus cu gândul la Ready Player One.

Dacă-ți plac filmele de genul ăsta Alita: Battle Angel e clar pentru tine (pentru mine a fost). Dar neapărat să-l vezi în condiții de opulență, eu îți recomand ecranul IMAX, ca să te bucuri de el așa cum trebuie.

Tagged in:,
Despre 
Blogger aici, social media editor la Kooperativa 2.0, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber mai sunt și student la social media.

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.