Malaezu.ro

Tot ce trebuie să știi despre sezonul al doilea din The Witcher

Unul dintre cele mai ambițioase proiecte propuse de Netflix, The Witcher revine cu sezonul secund după o pauză de doi ani, timp mai mult decât suficient de așteptare pentru ca fanii să-l revadă pe Geralt of Rivia, însă perioadă în care platforma de streaming a reușit să pună la punct planurile pentru un adevărat Witcherverse.

Cu doar câteva luni în urmă fanii au primit din partea Netflix filmul anime Nightmare of the Wolf, un origin story pentru mentorul lui Geralt, Vesemir. Și dacă înainte să-i dau play aceluia din urmă l-aș fi tratat ca pe un simplu răsfăț menit să-mi aline așteptarea noului sezon, am înțeles între timp că povestea de acolo nu doar că este canon în universul The Witcher conturat de Netflix, ci se reflectă destul de bine în sezonul secund.

Dar hai s-o luăm pe rând. Cu un prim sezon considerat de mulți confuz prin modul în care au fost prezentate evenimentele, Netflix aduce o parte secundă liniară, cu o poveste desfășurată într-o ordine cronologică perfectă; deci nimic de comentat aici. Cele trei planuri narative prezentate inițial (cel dedicat lui Geralt, lui Yennefer și lui Ciri) se întrepătrund în ultimele două episoade ale sezonului, atunci când acțiunea este adusă în prezent în momentul prăbușirii Cintrei.

Geralt decide să-și revendice Copilul Surpriză, care însă scapă de asediul din Cintra exact înainte ca cei doi să aibă ocazia de a se întâlni. În același timp Yennefer contribuie semnificativ la victoria magicienilor în Bătălia de la Sodden Hill. Imperiul Nilfgaard cucerește Cintra, însă este împiedicat din a avansa de sacrificiul magicienilor. Geralt și Ciri ajung față în față într-o pădure, iar prima întrebare a copilei este „cine e Yennefer?”

Dacă vrei o recapitulare completă a primului sezon te invit să dai play clipului de mai jos. Apoi poți merge mai departe cu cititlul, cu mențiunea că rândurile ce urmează vor conține spoilere minore pentru sezonul secund din The Witcher.

 

Sezonul al doilea începe la scurt timp de la finalul primului, chiar dacă în realitate vedem o diferență enormă din punct de vedere fizic la personajul lui Ciri: asta pentru că în mod evident actrița Freya Allan a crescut destul de mult în ultimii 2 ani. Dar cumva am încercat să trec peste asta, că nu e vina nimănui, e doar șocul ăla inițial.

Producătoarea Lauren Schmidt Hissrich ne aruncă doar pentru scurt timp în atmosfera aia care ne-a cucerit atât de mult în primul sezon, cu adaptarea încă din primul episod a unei povestiri scurte: A Grain of Truth (Un sâmbure de adevăr) este titlul episodului de debut al acestui sezon, adaptare a poveștii cu același nume din volumul The Last Wish. Și cumva este pus acolo tocmai pentru a ne aminti de ce ne-am îndrăgostit atât de tare de Geralt of Rivia, funcționând exact după regulile stabilite anterior, în urmă cu deja doi ani: o poveste simplă cu un monstru aflat în centrul atenției, cu o morală la final și cu o secvență de combat absolut superbă între Witcher și noul său inamic episodic.

Cu toate astea mirajul este unul de scurtă durată pentru că firul narativ și ritmul noului sezon diferă semnificativ față de precedentul. În bine, aș zice eu, dar aici e o chestie de gusturi. Sezonul secund din The Witcher vine cu un singur plan temporal, nu trei, și o ordine cronologică de desfășurare a evenimentelor. Mai mult, oamenii se pare că au primit și înțeles feedbackul venit de la fani și au introdus un moment meta foarte bun, de auto-ironie, în care se amuză de haosul și confuziile oferite în trecut; dar pe care te voi lăsa să-l descoperi singur. 

Faptul că Geralt și Ciri se află acum împreună ar trebui la rându-i să ajute la reducerea personajelor pe care suntem nevoiți să le urmărim în planuri independente, alături de Yennefer, care este pierdută în urmă bătăliei de la Sodden Hill. Însă dacă am fi avut doar două planuri narative de urmărit ar fi fost prea ușor, așa că Netflix s-a gândit că e ok să mai introducă unul și ne oferă poate mai mult conținut original decât ne-am fi dorit.

Netflix profită cumva de faptul că în cărți există o perioadă de timp lipsă în istorisirea poveștii și alege să o completeze cu un nou fir narativ original, creat special pentru adaptarea asta. Nu o să intru în detalii pentru că nu vreau să-ți spoilăresc nici cărțile, nici serialul în sine. Din punctul meu de vedere Netflix oferă un plot nou gândit de dragul corectitudinii politice, axat pe tema migrației și a refugiaților, cu elfi în prim plan și care nu ajută, ba chiar mai rău încurcă ocazional. E vorba de un plot dedicat lui Yennefer și Fringillei în primă parte, care ulterior are mai multe ramificații; care cumva se întinde pe durata episoadelor 2 și 3, dar care e abandonat în episodul 4, atunci când se revine la materialul sursă, dar readus în scenă prin episodul 6. E super confuz totul, iar dacă ai citit cărțile va fi chiar și mai confuz pentru că în capul tău știi deja că nu aia ar trebui să se întâmple și nu înțelegi de unde tot apar diverse elemente.

Cel mai mult e afectată de tot scenariul ăsta Yennefer, care primește un alt story și o altă motivație față de cele avute în carte, iar personajul ei e destul de mult dat peste cap. Cel puțin în prima parte a sezonului secund relația ei cu personajele din jur e destul de schimbată față de ceea ce ne-a oferit Sapkowski în romanele sale, la fel și relația cu Geralt și Ciri, pe care ulterior ar trebui s-o ia sub aripa ei și s-o introducă în tainele magiei. Rămâne de văzut cum va evolua povestea asta și cât de mult va influența scenariul inventat de Netflix evenimentele ulterioare scrise inițial de autorul polonez.

Pe de altă parte Netflix livrează perfect relația paternă dintre Geralt și Ciri, care de altfel e și focusul acestui sezon: dincolo de rolul foarte bun făcut de Henry Cavill, care se identifică și se suprapune impecabil cu personajul său, cred că principala atracție de data asta e Ciri, care beneficiază de cel mai bun character arc; cu niște mici scăpări pe ici, pe colo, bazate tot pe nevoia Netflix de a improviza cu elemente care nu se regăsesc în materialele sursă.

Evoluția lui Ciri este una graduală și completă, de la fugara speriată din primul sezon la tânăra domniță care nu doar că începe să fie conștientă de rolul său pe tabla de șah, ci chiar ajunge să-și asume anumite responsabilități în acest sens. Ciri se descoperă pe sine atât cu ajutorul lui Geralt, dar mai ales al lui Triss, care preț de câteva episoade preia rolul de figură maternă. După o apariție episodică în primul sezon Anna Shaffer revine în rolul magicienei Triss Merigold (care acum e roșcată!) pentru o partitură mult mai complexă și importantă care poate în același timp să ofere echilibru, dar și să destabilizeze triunghiul Geralt-Ciri-Yennefer.

Cu un screen time redus comparativ cu primul sezon Jaskier reușește totuși să se mențină în centrul atenției atunci când îi este oferită scena; și, chiar dacă nu poate exista un moment care să egaleze simbolistica celebrei balade „Toss a coin to your witcher” din prima parte, bardul își încearcă norocul și de această dată cu o piesă care va avea priză la public, intitulată „Burn, Butcher, burn„, un apropo destul de direct la porecla Măcelarului din Blaviken.

Printre noile apariții ale noului sezon The Witcher îl evidențiem pe Chris Fulton în rolul antagonistului Rience, pe Graham McTavish în pielea lui Sigismund Dijkstra, liderul rețelei de spioni din Redania, dar și pe Adjoa Andoh în rolul lui Nenneke. Desigur, în toate cele trei cazuri vorbim de niște personaje ce sunt abia conturate în acest sezon în vederea unei dezvoltări mai puternice în episoadele viitoare.

De altfel una dintre greșelile pe care Netflix continuă să le comită în ecranizarea The Witcher este fix această dedicare excesivă asupra construirii unei intrigi care pare că nu se mai termină. Cel puțin de-a lungul primei jumătăți a sezonului secund avem destul de puține momente cu impact puternic asupra poveștii (dintre care amintesc aici o secvență foarte, foarte bună între Jaskier și Rience sau secvențele de antrenament ale lui Ciri la Kaer Morhen) și foarte multe momente de context.

Nu mă înțelege greșit, ele nu sunt neapărat greșite, pentru că oferă explicații despre tot conceptul ăsta fantastic, despre misiunea vânătorilor, despre istoricul Continentului, despre elfi sau despre conflictele politice dintre Nilfgaard și Regatele din Nord. Ele ar fi utile în special pentru cei care nu sunt familiarizați deloc cu universul și la care încearcă Netflix să ajungă în mod special, însă problema aici e că sunt destul de confuze pentru toată lumea, poate tocmai din cauza faptului că nu respectă linia romanelor în întregime: dacă urmăritorii noi vor avea probleme în a ține pasul pentru că sunt destul de multe elemente noi aruncate cumva întâmplător în poveste, fanii hardcore vor întâmpina dificultăți tocmai pentru că acea continuitate cu care sunt ei familiarizați din cărți nu mai există.

Indiferent de situație, însă, știm sigur că The Witcher este unul dintre marile pariuri (dacă nu cel mai mare) Netflix pentru perioada următoare; cu un sezon trei deja confirmat și miniseria Blood Origin aflată în lucru, asta ca o completare la filmul anime Nightmare of the Wolf deja lansat, e clar că trebuie să ne așteptăm la un Witcherverse cu foarte mult conținut în anii care vin. Practic, for better or worse, The Witcher is here to stay.

Tagged in:,
Despre 
Blogger, social media manager, content creator, full-time geek, amator de filme și seriale și fan Arsenal; în timpul liber joc FIFA pe Playstation.

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.