Malaezu.ro

Impresii de la Webstock 2013

M-am trezit târziu pentru Webstock anul ăsta. Adică târziu rău de tot, atât de întârziat am fost încât n-am avut cum să mă mai şi duc până acolo. Noroc cu transmisia online într-un live perfect (scuzaţi-mi exprimarea deficitară) a evenimentului, că am reuşit şi eu să mai urmăresc nişte conferinţe.

Continuă

Bucureştiul Nimănui

Eram pregătit să scriu articolul ăsta de cu o seară înainte; aveam textul, mentalitatea, perspectiva, voinţa, dorinţa, îmi lipsea doar puterea de a-mi ţine ochii deschişi. Era târziu când mă năpădeau astfel de gânduri. Între timp s-au mai întâmplat lucruri, pentru că trăim într-o capitală aflată într-o permanentă stare de

Continuă

Episodul III: Esenţă de Carton

Alexandru Ion ştie să nuanţeze cu subtilitate aspectele unei realităţi în măsură să sugereze  „viaţa într-o cutie de carton”, lamentabilă şi întristătoare datorită nimicniciei şi mediocrităţii exprimate. Romanul „Viaţa Într-o Cutie de Carton” este povestea unui erou care refuză să se mistifice. – Marin Iancu O vorbă veche spune să

Continuă

Dans cu Pacea Sufletească

Am pornit pe un drum pe cât de clar pe atât de incert; un drum sigur în aparenţa sa, dar mai complex decât Transfăgărăşanul din februarie. Un drum al vieţii, i-aş spune eu. Sau poate un dans? E o metaforă uzată, cea a vieţii trăite în paşi de dans, iar

Continuă

Bucureştiul Sub Asediu

E al doilea articol pe care îl scriu pe tema asta în decurs de câteva zile; din nou precizez că nu e vorba despre Roşia Montană. E despre chestiile astea drăguţe cu prima zi de şcoală, începerea unui nou an, etc. Nor Negru zice o treabă interesantă: „dragi boboci de clasa întâi,

Continuă

Episodul II: „Sunt un Mic Ticălos”

Alexandru Ion ştie să nuanţeze cu subtilitate aspectele unei realităţi în măsură să sugereze  „viaţa într-o cutie de carton”, lamentabilă şi întristătoare datorită nimicniciei şi mediocrităţii exprimate. Romanul „Viaţa Într-o Cutie de Carton” este povestea unui erou care refuză să se mistifice. – Marin Iancu Cu toţii avem proprii eroi,

Continuă

De Vorbă cu Generaţia Viitoare

Am crezut că n-o să apuc să scriu pe blog despre asta; nu e Roşia Montană, în ciuda faptului că toată lumea o mediatizează. Am crezut că n-o voi face pentru că psihicul meu refuză să-mi coordoneze într-un mod logic şi coerent degetele să tasteze pe o aşa temă. Am

Continuă