Malaezu.ro

Să Le Fie Ruşine!

A trecut o vară de când am scris ultima oară pe blog; lucrurile s-au schimbat între timp (cum era şi normal, de altfel): a venit vacanţa, aproape ca a trecut vacanţa , a început Campionatul European, s-a terminat Campionatul European, a început Olimpiada, şi în curând se sfârşeşte şi ea,

Continuă

Societatea Celor Fără De Caracter

Dacă v-aţi întrebat vreodată cât de departe poate merge nesimţirea, lipsa de respect, sau setea de putere a omului, atunci sfatul meu este să încetaţi imediat să vă gândiţi la asta; nu vreţi să ştiţi până unde poate ajunge ura ascunsă adândc în pupilele cuiva, disperarea, invidia, sau lipsa de

Continuă

Şcoala Altfel. Versiunea „Malaezu”

Cu foarte mult timp în urmă, într-o galaxie foarte îndepărtată, un personaj bizar, botezat cu numele de Funeriu Daniel, ministru al învăţământului pe atunci, îşi foloseşte inimaginabila capacitate intelectuală, şi crează, din nimic, precum zeii din Olimp, o nouă lege a educaţiei, un nou proiect, aşterne pe o bucată de

Continuă

O Altă Perspectivă

Scuzaţi pentru absenţa prelungită şi nemotivată de pe blog. Am ajuns la concluzia că mai am şi o viaţă, axându-mă pe cu totul alte chestii, în funcţie de lista priorităţilor pe care mi-am întocmit-o. Oricum, vă garantez că nu am stat degeaba, am făcut nişte mici documentări în câteva subiecte

Continuă

Remember 2011

Se spune că fiecare zi poate fi un nou început; că fiecare început poate fi o nouă şansă; fiecare şansă, o nouă oportunitate de a fi aşa cum fiecare dintre noi vrea să fie, cât mai aproape de acea idee individuală a perfecţiunii. Fiecare start este doar şansa pe care

Continuă

Povestea Balului din „Locul Potrivit”

Acest articol reprezintă strict, dar strict, o părere personală, o descriere a evenimentelor aşa cum le-am văzut eu, şi ţin din nou să precizez, ca de fiecare dată, că nu este nimeni obligat să îmi împărtăşească părerea. Mulţumesc. Ceasul arată undeva pe la ora patru după-amiaza, atunci când Loganul roşu,

Continuă

De ce iubim România? Deloc :)

Întrebare: de ce oare sunt atât de nesimţit şi lipsit de scrupule, fără niciun sentiment în mine, încât să-mi bat joc de ziua României? Răspuns: pentru că şi România îşi permite să îşi bată joc de fiecare din zilele mele, aşa că acum suntem chit. Aşa am început eu 1

Continuă

Povestea Monstrului Din Noi

Cu toţii ne trăim viaţa testându-ne limitele; împingând cât mai departe posibil o limită pe care noi înşine ne-o impunem, până ce aceasta ajunge să nu mai fie considerată o limită.  Iar apoi trecem la nivelul următor. Cu toţii ne trăim viaţa în diferite modalităţi extreme, ieşind din rutina zilnică,

Continuă

Arta cititului: între plăcere şi obligaţie

Oare sunt singurul care priveşte cu o oarecare tentă de dezgust către romane gen „Baltagul” lui Sadoveanu, sau „Mara” lui Slavici? Dacă da, înseamnă că într-adevăr am eu o problemă, dacă nu, înseamnă că problema se ascunde în altă parte… Pentru început, ca o scurtă paranteză, ţin să precizez că

Continuă

România, sau „Tărâmul de Nicăieri”

Am să încep postul cu o întrebare simplă: vă simţiţi mândri că sunteţi români? Vă iubiţi ţara? Staţi pe gânduri? Păi, nu ar trebui. Dacă întrebi un american dacă îşi iubeşte ţara răspunde afirmativ, fără ezitare. Acelaşi răspuns îl vei primi şi din partea unui chinez, marocan, sau locuitor al

Continuă