Weekendul ăsta îmi fac de cap cu Marseille, primul serial franțuzesc pe care-l urmăresc. Îl aveam de ceva timp pe listă, dar după ce am fost anunțat de Netflix că în februarie apare sezonul doi am decis că-i cazul să-i vin de hac primului. Astfel, Marseille se alătură mai multor
Tag: politica
În contextul haosului în care țara asta se zbate fără drept de apel de vreun an încoace, la vreo două minute după ce a început să ruleze Darkest Hour m-am gândit că n-are cum să-și fi ales un moment mai potrivit pentru a-și face loc la noi în cinematografe. Bănuiesc
Dacă-ți sună cumva cunoscut numele Suburra atunci e probabil fie să fi văzut filmul cu același titlu produs de italieni în urmă cu doar doi ani, fie să fi citit cartea publicată de Giancarlo De Cataldo și Carlo Bonini în 2013. Altfel, dacă-i pentru prima oară când auzi de denumirea asta e
Am văzut primele trei episoade din The Handmaid’s Tale, serial produs de Hulu în toamna asta; primul sezon are zece episoade ce au apărut deja. E vorba despre o societate distopică în care bărbații sunt la putere, unde femeile din pătura săracă a societății au ca unic scop perpetuarea speciei;
Cred că istoria politică a Statelor Unite e printre cele mai complexe din lume. E o părere personală bazată pe evenimentele principale în care au fost implicați americanii de-a lungul timpului, dar și pe profilul avut de fiecare șef de stat ce i-a reprezentat până acum. Citeam ieri pe undeva
Unele filme românești sunt bune, altele sunt mai puțin bune; și altele sunt dezastruase, dar asta e altă poveste. Mă refer la filmul LIVE ca la un film bun. Chiar dacă găsim pasaje din perioada comunistă, de care pare că nu mai scăpăm odată. Mulți ar spune că sunt eu răutăcios
Nu ştiam la ce să mă aştept atunci când în sala de cinema s-au stins luminile şi a început reclama aia la Cinemagia pe care toată lumea o ştie şi de care toată lumea e sătulă. Urma să ruleze Kill the Messenger, un film care avea un trailer interesant, o melodie
Un lucru vreau să precizez înainte să îmi exprim în rândurile ce urmează atât gândurile mele cât şi o parte din gândurile omului la care am făcut referire încă din titlu: nu am fost plătit să scriu despre domnul Klaus Iohannis, nu îi fac campanie domnului Klaus Iohannis (după cum
Foarte rar scriu despre subiecte politice, din simplul fapt că mă situez într-o stare complexă de dezgust faţă de toţi escu-iţii României (plus Ponta). Sunt încă în punctul în care eu nu depind de ei, iar ei nu depind de mine, şi mă voi asigura că nu voi contribui la