Planurile Netflix pentru The Witcher s-au dovedit a fi în egală măsură pe cât de mari și ambițioase, pe atât de controversate. Explorarea și exploatarea universului creat de polonezul Andrzej Sapkowski este, în fapt, una firească și nu ar trebui să surprindă: universul The Witcher are un potențial enorm și, dincolo de romanele principale și de jocurile video există numeroase alte povești ce ar putea fi spuse.

Witcherverse s-a extins deja încă din 2021, odată cu filmul anime Nightmare of the Wolf, un origin story pentru Vesemir ce prezintă căderea Kaer Morhen. La finalul anului trecut a avut premiera Blood Origin, o serie limitată centrată pe Conjuncția Sferelor, momentul definitoriu în care lumile oamenilor, monștrilor și elfilor s-au ciocnit și contopit. Doar că aceasta din urmă n-a fost primită deloc cu brațele deschise de fanii care au condamnat abordarea woke a poveștii.

Și, de parcă nu era suficient, controversele din jurul universului Witcher au continuat odată cu anunțul care, la momentul respectiv, a șocat pe toată lumea: redistribuirea rolului lui Geralt către Liam Hemsworth odată cu sezonul al patrulea. Practic cel de-al treilea sezon va fi ultimul pentru Henry Cavill în calitate de protagonist.

Motivele reale ale schimbării probabil nu vor fi făcute publice niciodată, însă majoritatea fanilor speculează că acestea au o strânsă legătură cu planurile inițiale prin care Cavill ar fi trebuit să revină în rolul lui Superman în Universul DC. E o coincidență mult prea mare că anunțul făcut de Netflix a venit la scurt timp după apariția lui Cavill în Black Adam și o postare a actorului pe Instagram prin care-și anunța revenirea în DCEU. Problema e că între timp la cârma DCEU a venit James Gunn, care a anulat orice plan și l-a anunțat pe britanic că nu mai e loc pentru el în proiectele sale viitoare cu Superman.

În fine, ăsta ar fi un foarte scurt context pentru punctul în care ne aflăm; cert e că Universul The Witcher continuă, cu Cavill momentan, cu Hemsworth în viitor și cu un alt spin-off deja anunțat, numit The Rats.

Revenind la seria principală, înainte să intru în detalii referitoare la sezonul al treilea am zis să-ți las aici o foarte scurtă recapitulare pentru sezonul anterior, oferită de Joey Batey (Jaskier).

 

Dacă primul sezon din The Witcher a acoperit în mare măsură poveștile scurte din romanele The Last Wish și Sword of Destiny, cea de-a două parte a deviat destul de mult de la materialul sursă. Volumul al treilea, Blood of Elves, se regăsește destul de puțin în scenariul sezonului doi, dacă mă întrebi pe mine, unde au fost adăugate multe fire narative noi care n-au fost neapărat pe placul audienței. N-am să trec foarte mult prin ele pentru că – și aici vine prima bilă albă pentru Lauren Schmidt Hissrich, producătoarea The Witcher – majoritatea au fost ignorate și anulate odată cu sezonul al treilea.

Sezonul secund se încheie cu poate cel mai important reveal al poveștii, acelcă Emhyr, Împăratul Nilfgaardului, este tatăl lui Ciri. E important de menționat că în romanele lui Sapkowski această dezvăluire are loc la finalul ultimului volum; însă în egală măsură e mult mai ușor pentru paginile unei cărți să-ți înfățișeze constant un personaj fără a-i dezvălui identitatea, în timp ce o producție vizuală nu are capacitatea asta. Poate și de aceea revealul Netflix a venit ușor prematur, pentru a putea spune așa cum trebuie povestea lui Emhyr.

Sezonul al treilea din The Witcher reia momente cheie din romanul Blood of Elves și se axează în bună măsură pe povestea din cea de-a patra carte, Time of Contempt. Pentru cei care au citit romanul și știu despre ce e vorba, așteptarea punctului culminant este cu atât mai puternică.

Netflix a împărțit sezonul trei în două volume: primul, de cinci episoade este disponibil începând cu 29 iunie, în timp ce al doilea are premiera pe 27 iulie. Din nou, pentru cei care au citit Time of Contempt această despărțire este oarecum firească și face ca ultimele episoade ale sezonului să se poată concetra atent pe, poate, unul dintre cele mai importante și cele mai bine scrise momente din întreaga serie.

Dacă până acum tema centrală a serialului era dată de destin, odată cu sezonul trei avem o schimbare de abordare. Destinul este înlocuit cu neutralitatea ca motiv principal, exact așa cum reiese el încă din trailer, atunci când Geralt o aduce în discuție: „Neutrality, it won’t get you a statue. But it will certainly help in keeping you alive”.

Precum în cărțile ce stau la baza seriei, neutralitatea lui Geralt atrage atenția și interesul tuturor părților implicate în conflict, care încearcă rând pe rând să recruteze iscusința și talentele vânătorului de monștri. Time of Contempt este, poate, cel mai politic dintre romane, cu multe intrigi și facțiuni ce se întrepătrund. Obiectivul principal și piesa de puzzle comună: Cirilla, prințesa din Cintra aflată sub protecția lui Geralt, pe care toată lumea o caută din diverse motive.

Cu un sezon secund oarecum dedicat relației paterne dintre Geralt și Ciri, cea de-a treia parte se concentrează pe legătura formată de prințesă cu Yennefer. Astfel, după ce a dobândit câteva dintre calitățile unui vânător în Kaer Morhen, Ciri trebuie acum să-și poată controla și latura magică, primind ajutor din partea lui Yen. Poate pentru prima oară în serie, trio-ul principal este portretizat ca o familie; una aflată în dificultate și mereu pe fugă, dar una în care ambii părinți sunt dispuși să facă orice pentru a-și proteja copilul.

 

Roluri semnificativ mai mari le au Dijkstra (Graham McTavish) și Philippa Eilhart (Cassie Clare), cei care controlează rețeaua de spioni a Redaniei și care sunt artizanii principalelor intrigi politice ale seriei. Alături de ei în distribuție revin Myanna Buring (Tissaia), Royce Pierreson (Istredd), Anna Shaffer (Triss), Mahesh Jadu (Vilgefortz) și Lars Mikkelsen (Stregobor).

Sezonul al treilea aduce și foarte multe personaje noi: Hugh Skinner îl interpretează pe Prințul Radovid, Rochelle Rose este magiciana Margarita Laux-Antille, Meng’er Zhang în rolul driadei Milva și Robbie Amell (fratele lui Stephen Amell) în rolul lui Gallatin, conducătorul armatei Scoia’tael. Pe lângă ei avem și un rol ce a fost redistribuit, acela al antagonistului Rience. Sam Woolf va prelua personajul de la Chris Fulton, care nu a mai putut fi prezent pe platourile de filmare din cauza unor alte angajamente.

The Witcher stă foarte bine pe secvențe de luptă, slow-motionuri și sânge care sare în toate direcțiile, iar producătorii săi știu să exploateze asta încă din primele cadre ale primului episod, care-ți aduc aminte de motivele care te-au făcut să adaugi serialul de față la favorite.

Așa cum spuneam, multe dintre firele narative începute în sezonul doi și care s-au abătut de la materialul sursă au fost ignorate pe mai departe – da, Fringilla, la personajul tău mă refer -, semn că Netflix a învățat ceva din greșelile trecutului. Poate că și Henry Cavill s-a implicat ceva mai mult în afara interpretării propriu-zise pentru ca adaptarea asta să fie una reușită, dar cert e că sezonul trei este mult mai bun și enjoyable.

E greu de spus în momentul ăsta cum va arăta The Witcher fără Cavill, și-ți zic sincer că și eu sunt sceptic referitor la mutarea asta. Dar dacă e ceva ce-am învățat de la Hollywood de fiecare dată când au redistribuit roluri, este să le dăm o șansă celor noi înainte de a-i regreta pe cei vechi. Și dacă nu va fi ok să zicem asta, dar până atunci eu folosesc mereu ca punct de referință interpretarea lui Robert Pattinson în The Batman; nu poți ști de ce e capabil un om dacă nu-i oferi oportunitatea de a-ți arăta.