Malaezu.ro

Lagărul din inima Bucureștiului

Ieri am fost la un eveniment, undeva prin zona Izvor-Cișmigiu; o să vă povestesc zilele următoare despre el și ce-am băut acolo. Dar pentru că am ajuns ceva mai devreme, însoțitoarea mea de drum, Diana, mi-a propus să ne mai plimbăm oleacă. Și-am ajuns la picioarele unei Coloane a Infinitului Bucureștene pe

Continuă

Cine e panda?

Panda în tramvai; panda pe scuter; panda în parc; panda la toaleta publică. Panda ăsta e peste tot, a invadat țara. Și mai grav e c-a făcut-o înaintea rușilor și nici nu zice cine e și ce pretenții are. Pare-a fi cam cel mai periculos tip de terorist: acela care

Continuă

Respectul față de Simona Halep

Acum câteva zile mă întreba colega Ana ce cred despre Simona Halep. I-am zis că și-a atins apogeul atunci când a reușit să fie, chiar și pentru scurtă perioadă, numărul doi mondial. Îmi cer scuze, Simona, pentru gândul acela. Așa cum știe deja tot internetul, azi dimineață Simona Halep a

Continuă