Vedeta desenului animat cu acelaşi nume, mielul Shaun are parte în acest an de propriul său lungmetraj: Shaun the Sheep Movie. Călcându-i pe urme lui SpongeBob, care tocmai ce şi-a făcut şi el loc pe marele ecran cu un al doilea film, mielul nostru îşi părăseşte ferma şi ajunge la
Vorbim despre o înaltă societate a hoţilor şi a escrocilor din Statele Unite nu doar atunci când ne referim la oameni politici. Nicky este unul dintre cei mai pricepuţi hoţi de prin zonă, iar de la ceasuri de mână şi portofele, până la jocuri complexe de minciuni şi manipulări, nu
Mi-am făcut aşa un obicei să mă duc pe la toate evenimentele posibile şi imposibile; şi îmi place atât de tare, pentru că de fiecare dată mă întorc acasă cu şi mai multe informaţii asimilate, cunosc şi mai mulţi oameni noi, vorbesc cu prieteni vechi, lucruri faine, nu glumă! Dacă
Ştiu că v-am obişnuit în ultima vreme cu tot felul de topuri prezentate şi comentate aici, pe blog. Pentru că, aşa cum ziceam, februarie e luna marilor premii cinematografice, în noaptea de de 22 – 23 februarie aflăm împreună marii câştigători de la Oscar, pas cu pas, categorie cu categorie. Facem
Deşi anul nou ne-a lovit în plin acum aproape două luni, sfârşitul lui februarie rămâne mereu perioada celor mai prestigioase premii ale cinematografiei: Premiile Oscar şi Premiile Bloggerilor Cinefili din România. Anul acesta s-a consumat a patra ediţie a PBCR şi, pentru întâia oară, subsemnatul Malaez aici de faţă a
Celor care ştiu şi celor care încă n-au aflat, le (re)transmit c-am fost ieri la Social Media Summit 2015. Prima mea ediţie de SMS de la Howard Johnson a fost cel puţin interesantă, educativă şi distractivă în acelaşi timp. Organizat de Revista Biz, primul eveniment dedicat online-ului din acest a
Eddie Redmayne primeşte atât Globul de Aur cât şi nominalizarea la Oscar pentru interpretarea magistrală a faimosului om de ştiinţă Stephen Hawking. The Theory of Everything este dublu câştigător la Globurile de Aur de anul acesta şi are nu mai puţin de cinci nominalizări la Oscar, printre care şi cea pentru
Regizorul Tim Burton face ochii mari şi alege să se delimiteze de confortul zonei fantastice odată cu cel mai recent proiect al său. Putem spune, desigur, că avem parte de suficientă fantezie chiar şi în filmul Big Eyes, însă ea se află atent schiţată pe o pânză, în spatele unor uleiuri
Golăneala şi tupeul stradal se întâlnesc în filmul lui Matthew Vaughn cu eleganţa şi rafinamentul clasei aristocrate. Combinaţia dintre pumnii unui pungaş şi costumul unui gentleman aduce pe marile ecrane membrii agenţiei secrete de spioni Kingsman. Îmbrăcat la patru ace, misiunea lui Harry Hart este de a găsi candidatul perfect
Să nu ziceţi că am luat-o pe căi greşite, căci s-ar putea să vă dau dreptate. Dar în fond, m-aţi înţelege şi pe mine că după trei săptămâni de examene şi nopţi irosite se poate întâmpla să mă mai abat de la cursul firesc al vieţii. Căci în fond, cum aş










