După cum urlă profilul meu de Facebook, am fost pentru câteva zile la Pârâul Rece, acolo unde a avut loc a 11-a ediție de Biz SMS Camp. A fost prima ediție de vară la care am participat și a doua la rând după cea din iarnă. Ce mi-a plăcut în mod
Islandezii au părăsit EURO 2016 aseară, în urma înfrângerii cu 5-2 suferite în fața țării gazde, Franța. E singura echipă care părăsește competiția deși a marcat în fiecare meci în care a jucat. Cealaltă națională care a reușit performanța să înscrie în toate meciurile până acum este Țara Galilor, o
Mi-am luat ultimul model de smartwatch de la Samsung, Gear S2 acum mai bine de o lună, dar am preferat să-l exploatez cât de mult pot pe termen lung înainte să scriu ceva. E primul smartwatch pe care-l folosesc, fără a avea vreun antecedent nici măcar cu vreo brățară de
Ieri am fost să testez un joc nou de escape room în București, la RoomMania. Am mai fost pe la ei acum vreun an pentru a juca cele două camere pe care le aveau la vremea respectivă, Da Vinci și Sonata, iar prima dintre ele mi-a plăcut incredibil de mult. Adică m-au
Doi dintre cei mai mari jucători din ultimii 10 ani au anunțat în weekend că se retrag de la echipa națională pentru care joacă fiecare. Întâi a fost Ibrahimovic, care a declarat în conferința de presă dinaintea ultimului meci al Suediei din grupele EURO 2016 că acest European va fi ultimul turneu
Ieri dimineață a avut loc la Galeria Galateca cea de-a opta ediție de Top Social Brands. Întâi de toate, vă recomand să parcurgeți articolul lui Cosmin, care a făcut live blogging de la eveniment. Găsiți acolo principalele idei despre care s-a discutat. Legat de topul propriu-zis, e al optulea an în
Săptămâna trecută am fost într-un mic team building alături de colegii din Kooperativa 2.0 în Poiana Brașov. Foarte constructiv, de altfel, că nu știi niciodată ce discuții și povești se leagă într-o piscină sau la un biliard. Dacă intrați pe hashtagul #AlpinResort pe Instagram puteți găsi o galerie destul de impresionantă de poze
Sunt un fan convins al campaniilor reușite ce se întâmplă în online, indiferent de brandul care stă în spatele lor. Cred că, de fapt, cu cât un brand pentru care nu am așa o mare afinitate reușește o campanie bună, cu atât îmi atrage mai mult atenția. Asta dincolo de
Nu-i prima oară când merg la Food Bloggers Conference și de fiecare dată rămân plăcut surprins de toate poveștile pe care le aud acolo. Eu n-am nicio tangență cu ideea asta de a găti, să fim bine înțeleși; dar mă intersectez oarecum cu mediul online, bloguri și social media, astfel că
Am fost pentru două zile în Poiana Brașov, la Alpin Resort; despre care o să vă povestesc mai multe zilele următoare, căci e incredibil de fain locul ăla, zici că-i un oraș întreg! În fine, ajuns acolo și, făcând turul de onoare pentru a afla cum urmează să-mi petrec timpul în










