Malaezu.ro

Cu ce am rămas după PR Forum 2015

Aşa cum îmi stă în caracter, mereu mă laud când merg pe la vreo conferinţă: înainte, în timpul şi după. Evenimentul pe care l-am ţintit de data asta se cheama PR Forum şi, după cum e evident încă din titlu, n-are nevoie de vreo altă prezentare. Student la relaţii publice cum

Continuă

Azi trebuia să fie despre zâmbete

Cu toţii avem una din acele zile; habar nu am ce înseamnă asta şi cum ar trebui să fie acele zile, însă le simţim, le trăim şi ne dăm seama când avem parte de ele parcă înainte să înceapă. Nu sunt vreun fel de variantă nereuşită a lui Radu F. Constantinescu,

Continuă

Nu e bine să superi internetul!

În urma primei ediţii a sezonului 5 din Românii au talent colegele bloggeriţe Adriana Şandru şi Raluca Cojocaru au adresat fiecare câte o scrisoare publică Mihaelei Rădulescu, respectiv Andrei, prin care şi-au exprimat nemulţumirile, părerile. Articolele cu pricina nu au fost de fapt pentru cele două jurate, nici măcar pentru trustul

Continuă

De ce se ceartă bloggerii?

Povestea Negru, cel care se pune cu blondele pe la televizor, că în urma cu câţiva ani, pe când era el la început de drum, s-a apucat să-şi laude audienţele unei emisiuni şi să arunce cu noroi în concurenţă. Lazarov, în viaţă pe-atunci, a oprit filmarea şi l-a tras deoparte.

Continuă