Universul Cinematografic Marvel și-a definitivat prima decadă prin conturarea echipei Avengers și distribuirea poveștilor în jurul eroilor săi principali, precum Iron Man, Captain America sau Thor. Odată cu sfârșitul Infinity Saga și începutul fazei a patra a proiectului coordonat de Kevin Feige atenția s-a mutat pe personaje considerate cândva secundare, precum Scarlet Witch, Loki sau Winter Soldier.

Ant-Man nu este totuși un sidekick și cu siguranță nu este la debutul său pe marele ecran, Quantumania fiind al treilea film al trilogiei. Ce e interesant aici e că toate filmele dedicate Omului Furnică au marcat granițe semnificative ale MCU: primul Ant-Man a concluzionat la vremea sa Phase Two, poziționându-se fix între coloșii Age of Ultron și Civil War, în timp ce a doua parte s-a aflat exact între Avengers: Infinity War și Avengers: Endgame.

Aparent Marvel are un mod aparte de a-și arunca eroul în asemenea momente cheie, pentru că acum Ant-Man and the Wasp: Quantumania este filmul care deschide Phase Five. Nu-mi dau seama dacă e vreun mesaj subliminal aici sau pur și simplu personajul lui Paul Rudd a tras paiul scurt la loteria succesului și singurul mod de a i se acorda atenție e să-l scoți la înaintare în astfel de situații.

Iar în cazul Quantumania pare că cineva a zis că singura variantă să-i crească popularitatea filmului e să introducă acum noul mare antagonist din MCU, continuatorul lui Thanos, amenințarea supremă pentru următorii trei ani de filme cu supereroi: Kang the Conqueror.

De altfel Kevin Feige a anunțat în cadrul San Diego Comic-Con din vara trecută că The Multiverse Saga (practic etapele 4-6 din MCU) se vor încheia cu două filme Avengers intitulate The Kang Dynasty și Secret Wars, programate pentru a doua jumătate a lui 2025. Este, deci, evident în jurul cărui personaj se va contura povestea care duce la acel deznodământ.

Jonathan Majors își reia (într-un fel) rolul cu care a debutat în Universul Marvel în finalul primului sezon al serialului Loki. Zic într-un fel pentru că varianta lui Kang din Quantumania nu este aceeași cu cea a lui He Who Remains din Loki. Dar Marvel ne-a inițiat deja într-ale variantelor, întâi prin seria cu Tom Hiddleston, apoi prin Spider-Man: No Way Home și Doctor Strange in the Multiverse of Madness. Asta ca să nu v-aud cu d-alea gen „cum adică a apărut deja personajul ăsta?„, că suntem în 2023 și știm cu toții că pentru a înțelege pe deplin MCU avem de urmărit multe filme în cinema, dar și serialele de pe Disney+.

Majors în rolul lui Kang este de departe cel mai bun lucru care i s-a putut întâmpla filmului ăsta și sunt absolut convins că și producătorii lui știu asta. Interpretarea sa este dătătoare de speranță că moștenirea lui Thanos va fi dusă mai departe cu succes de un nou antagonist omnipotent care să dea de furcă Răzbunătorilor din mai toate Universurile posibile.

Zic asta pentru că dincolo de Kang este greu să rămâi cu ceva la final de Quantumania, vreo idee de care să-ți aduci aminte și peste 6 luni, când vei mai fi văzut deja probabil alte 5 producții Marvel. Sigur, are umorul ăla caracteristic cu care ne-am tot obișnuit de vreo 15 ani încoace și care – dacă mă întrebi pe mine – încă mai funcționează, în ciuda saturației de filme cu supereroi. E un umor cinstit, problema e că sunt atâtea filme care funcționează pe rețeta asta încât e destul de greu să te mai impresioneze. Plus că nu toată lumea care poartă un costum de insectă are carisma lui Spider-Man.

Ba chiar mi s-a părut că Paul Rudd se forțează prea tare pe alocuri să aducă a Ryan Reynolds, în special prin momentele de dialog interior prin care vrea să se adreseze publicului cinefil. Am încercat să-mi aduc aminte dacă tot la fel a fost și în precedentul film Ant-Man, dar așa cum ziceam mai sus, filmele astea nu sunt neapărat memorabile.

Michael Douglas (78 de ani, băi, 78, incredibil!) și Michelle Pfeiffer sunt ok doar pentru că sunt Michael Douglas și Michelle Pfeiffer și știu să joace orice le-ai da. Evangeline Lilly nu m-a impresionat niciodată în mod special, iar Bill Murray are un rol care efectiv nu are niciun sens în angrenajul general al poveștii, e un cameo care nu influențează nimic; menționez asta că știu c-a fost mare tam-tam când s-a anunțat adiția sa la Universul Marvel.

De departe cel mai cringe și terifiant (not in a good way, Marvel) lucru la filmul ăsta e personajul lui Corey Stoll. Îl mai știi pe Corey Stoll? A interpretat rolul antagonistului Yellowjacket în primul film Ant-Man, acolo unde s-a achitat de sarcini chiar ok. Problema e că acum nu mai interpretează același personaj, ci s-a… uhm… rebranduit în MODOK. Iar dacă-ți sună cunoscut numele ăsta, uite aici o imagine cu MODOK așa cum arăta el în seria animată Iron Man din anii ’90, posibil să-ți aduci aminte de el. Nu vreau să zic mai multe, serios, te las să te uiți la film cu imaginea aia în cap, o să-mi scrii tu după.

Ant-Man and the Wasp: Quantumania putea la fel de bine să se intituleze „Ant-Man and the Wasp in the Quantumverse of Madness” sau „Ant-Man and the Wasp: a Star Wars story„. Pe toată durata filmului vei avea senzația că urmărești un nou titlu din franciza Războiul Stelelor, nu doar prin multitudinea de entități extraterestre care aglomerează marele ecran, ci inclusiv prin poveste, dialoguri și împușcături ce aduc aminte de zilele de glorie ale lui Han Solo în cantina din Mos Eisley.

Dincolo de influențele masive din Star Wars posibil să-ți mai zboare gândul pe ici, pe colo și la Avatar prin prisma peisagisticii, dar și – așa cum ziceam mai sus – la Multiverse of Madness datorită efectelor vizuale și a tranzițiilor efervescente la care este redus universul cuantic. De altfel Quantumania este de un cinstit 9/10 pe partea vizuală, asta doar pentru c-am văzut recent Avatar: The Way of Water și de atunci nu mai dau 10/10 niciunui film. Dar serios, e chiar ce trebuie la capitolul ăsta.

Are două secvențe post-credit care sunt mult mai importante decât filmul în sine și decât furnica aia care bătea la tobe în Ant-Man 2; deci să rămâi în sală să le vezi.

De consumat cu încredere pe un ecran IMAX, pentru că a fost gândit special pentru experiența asta vizuală completă. Eu tot repet asta pe-aici pentru că știu oameni care au apreciat diferit un film în momentul în care l-au văzut la IMAX, oameni care după ce-au descoperit ecranul ăla nu s-au mai putut dezice de el.